Expres

RATBV: Modificări pe linia metropolitană 310

Modificări pe linia metropolitană 310, de la 1 ianuarie 2023.

RATBV face modificări la solicitarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov. Se vor modifica traseul și orarul de circulație al liniei 310 (Brașov – Hălchiu). Ruta va fi prelungită spre centrul Municipiului Brașov.
„Demn de menționat este și faptul este că acest traseu, ce va asigura legătura directă între Gara CFR Brașov și capătul de linie Satu Nou (Hălchiu), va fi deservit de la 1 ianuarie 2023 de autobuze Menarini.

Modificări pe linia 310…


Linia 310 ajungea în zona stației „Plevnei”, iar de acolo se întorcea în terminalul „Stadionul Municipal”. După modificarea traseului, autobuzele vor parcurge strada Aurel Vlaicu și Bulevardul Gării, până la terminalul „Gara CFR Brașov”. Peronul de îmbarcare / debarcare va fi cel folosit și pentru liniile 320 și 540. Ulterior, în sens invers, se vor parcurge aceleași străzi, spre ieșirea din oraș. Pe niciun sens nu se va mai ajunge în zona terminalului „Stadionul Municipal”.
După implementarea modificării, autobuzele de pe traseul 310 vor opri în următoarele stații:

–        sens de deplasare Gara CFR Brașov spre Satu Nou (Hălchiu): Gara Brașov – Plevnei – Dedeman – Piața Agroalimentară – Tipografia Brastar – Mondotrans – Ferma Asfalt – Pod Bârsa – Avicola – Hălchiu – Brânduselor – Satu Nou centru – Satu Nou cap linie;

–        sens de deplasare cap linie Satu Nou (Hălchiu) spre Gara CFR Brașov: Satu Nou cap linie – Satu Nou centru – Brândușelor – Hălchiu – Avicola – Pod Bârsa – Ferma Asfalt – Mondotrans – Agetaps – Metabras – Plevnei – Făget – Gara Brașov.
RATBV va afișa în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul ratbv.ro.
Pe lângă celelalte titluri tarifare, pe linia 310 se poate călători pe baza Abonamentului lunar metropolitan. Prețul este de 195 de lei. Abonamentul permite folosirea tuturor mijloacelor de transport operate de RATBV, atât în municipiul Brașov, cât și în toată zona metropolitană deservită.   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button