Tunel feroviar de 10 kilometri între Azuga și Timișul de Sus / Când va fi gata
Tunel feroviar de 10 kilometri
Asta presupune modernizarea căii ferate Predeal-Brașov. Varianta construcției tunelului între Azuga și Timișul de Sus a fost aprobată de Comisia Europeană. Traseul, care va include cel mai lung tunel din România, face parte dintr-un coridor strategic internațional. Va cuprinde inclusiv pentru o linie de mare viteză.
Iată ce a transmis, pe această temă, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA pentru Economedia:
„În ceea ce privește Studiul de Fezabilitate pentru Modernizarea secțiunii feroviare Predeal-Brașov, a fost aprobat raportul privind alternativa de traseu, iar Prestatorul a depus documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism. Conform alternativei de traseu alese, se va construi un tunel nou, de aproximativ 9,80 km, amplasat între zona km 139+400, cap Y Azuga și km 149+200, cap Y Timișu de Sus. Menționăm faptul că procentul de realizare a documentației tehnice este de aproximativ 49%, iar prelungirea contractului s-a datorat întârzierilor în aprobarea variantei optime, generate de observațiile și analizele amănunțite cerute de Jaspers și de solicitarea Comisiei Europene – DG MOVE, privind încadrarea tunelului din cadrul acestui proiect într-un coridor strategic internațional de mare viteză”.
Tunel feroviar de 10 kilometri
Nu s-a specificat și când va fi gata…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Minciuni