Ce vrea Primăria cu stema Brașovului
Ce vrea Primăria cu stema Brașovului
Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea stemei municipiului Brașov. Propunerea Municipalității este de a menține stema consacrată a Brașovului. E vorba de coroana cu trunchiul cu rădăcini, care se apropie cel mai mult de stema de pe Casa Sfatului.
„Având în vedere continuitatea folosirii elementelor grafice prezente în stema Brașovului de-a lungul a aproape 600 ani, în care istoria a consemnat atât de diferite orânduiri de stat, considerăm că este deopotrivă oportună și justificată păstrarea elementelor prezente constant în diversele variante de stemă ale orașului nostru de până acum, coroana putând indica atât puterea, cât și prosperitatea urbei, de ieri și de astăzi, trunchiul reprezentând rezistența, trăinicia, dezvoltarea continuă, iar rădăcinile sugerând pe de o parte continuitatea, dar și încrederea că Brașovul va dăinui multă vreme de acum înainte, extrăgându-și energia din contribuția adusă de-a lungul timpului de generațiile de locuitori ai orașului”, s-a precizat în raportul de specialitate.
Municipalitatea a anunțat că brașovenii pot trimite propuneri de completare sau de modificare a acestui proiect de hotărâre până în 12 ianuarie 2023. Acestea pot fi transmise pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Brașov sau la Centrului de Informații pentru Cetățeni, e-mail: contact@brasovcity.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.