Lifestyle

Cât costă Revelionul în localurile lui „Garcea”

Cât costă Revelionul în localurile lui „Garcea”?

Actorul care l-a interpretat timp de mai mulți ani pe polițistul Garcea are în Centrul Vechi din București două localuri.

Într-un interviu pentru Impact, Mugur Mihăescu (55 de ani) a dezvăluit că oamenii nu și-au rezervat până acum loc la petrecerea de Revelion. El susține că cererea nu este mare.
„Anul ăsta e atipic! Ca atare, și situația legată de sărbătorirea Anului Nou e neclară. Mai sunt doar câteva săptămâni și nu știm încă pentru ce fel de situație să ne pregătim. Oamenii încă nu s-au înghesuit, dar eu îi aștept!”, a declarat actorul Mugur Mihăescu.

„Ar putea fi mai multe cauze, dar nu știm căreia să-i dăm mai mult credit. Ar putea fi o anume stare de așteptare, din partea bucureștenilor, care încă nu s-au decis unde vor întâmpina Anul Nou. Cei care au mai multă variante și nu s-au decis unde și cum vor petrece vor lua curând o decizie, după părerea mea.
Poate chiar până la jumătatea acestei luni! Dar la fel de bine pot exista și oameni care vor aștepta oferte de ultim moment (Last Minute). Ne-am mai întâlnit și cu așa ceva! La fel de bine, poate fi vorba și despre faptul că poate unii dintre cei interesați nu mai au la fel de mulți bani pentru distracție, ca acum un an, fiindcă inflația nu trebuie uitată”, a spus Mugur Mihăescu pentru Impact.

Conform sursei citate, petrecerea de Revelion în localul de pe strada Smârdan costă 499 de lei meniul. La celălalt local, prețul este ceva mai mic: 399 de lei/meniul.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button