Expres

Au două rânduri de borduri, asfalt la ce le mai trebuie?

Uliță cu două rânduri de borduri pentru braşovenii care stau pe strada Brânduşelor, aproape de intersecţia cu Bulevardul Alexandru Vlahuţă. De mai mult timp, strada este în reparaţii, trotuarul este încă neasfaltat, dar au borduri noi, chiar două rânduri. Problema se va rezolva până în 15 noiembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

„Pe strada Brânduşelor s-au montat 270 m de borduri mari şi aproximativ aceeaşi lungime de borduri mici. După întărirea betonului se va cilindra stratul suport, se executa un strat de piatra spartă. La final se toarnă stratul de asfalt. Termenul de finalizare a lucrărilor este 15 noiembrie. Lucrarea cuprinde o zona mai largă, iar acum se lucrează pe str. Ovidiu”.

Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Brașov

Uliță cu două rânduri de borduri. E la al treilea asfaltator

Strada Brânduşelor a intrat în reparaţii în primăvara acestui an. Însă pe șantier mai mult s-a stat. Eurostrada, care avea contract multianual pentru repararea străzilor din acea zonă, a renunţat repede la contract. Au preluat cei de firma Morani, dar în ritm prea lent. La începutul lunii iunie, primarul Allen Coliban a anunţat că ia în calcul rezilierea contractului. Cei de la Morani s-au grăbit să denunțe contractul, pe motiv de scumpire.
După trei săptămâni, Primăria Braşov a semnat un contract cu firma Valdek Impex SRL, care ar trebui să termine lucrările din zona str. Brânduşelor – str. Ovidiu până în 15 noiembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare