Politic

Neînțelegeri între Primăria Brașov și firma Morani, privind reparația străzilor… „Ritm de lucru nesatisfăcător”

  • IMG-20220607-WA0002_297394.jpg
  • IMG-20220607-WA0000_297395.jpg
  • IMG-20220607-WA0001_297396.jpg

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat astăzi că Municipalitatea ia în calcul rezilierea acordului cadru pentru reparații străzi pentru lotul 1, după ce reprezentanții angajații instituției au constatat că ritmul de lucru al firmei Morani Impex (compania cu care s-a încheiat contractual subsecvent pentru lucrările de reparații  în acest an) este unul scăzut, potrivit unui comunicat remis în această după-masă.

În document se precizează că ritmul de lucru face imposibilă atingerea obiectivelor stabilite pentru acest an, 158 de străzi reparate.

Cu toate că acordul cadru pe lotul 1, ca și cel de pe lotul 2, a fost semnat pentru o perioadă de 4 ani, iar prevederile sale au fost asumate de firmele cu care s-a încheiat acest acord, acum ele invocă faptul că tarifele licitate în 2019, cele pe baza cărora s-a încheiat acordul cadru, sunt sub nivelul costurilor existente astăzi pe piață, astfel încât lucrările executate le aduc pierderi.
La începutul anului firma Eurostrada a refuzat să semneze contractual subsecvent, astfel că, după o serie de negocieri, primăria a semnat contractual subsecvent cu SC Morani Impex, iar această firmă a început lucrările de reparații pe str. Brândușelor.
Deoarece ritmul de lucru nu era unul satisfăcător pentru asigurarea respectării programului de reparații străzi, primăria a solicitat mobilizarea unui număr mai mare de oameni și utilaje. În aceste condiții, Morani a solicitat denunțarea contractului subsecvent, renunțând la a mai executa lucrări în cadrul acestui acord cadru”, se arată în comunicat.

„În zilele următoare se vor demara discuțiile cu cea de a treia firmă din acordul cadru, SC Valdek Impex SRL, iar în cazul în care nici această companie nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin acordul cadru, primăria va rezilia acest acord și va demara o nouă procedură de licitație pentru lucrările de reparații a străzilor din lotul 1″, au adăugat reprezentanții Primăriei.

„Precizăm că primăria a actualizat toate tarifele de lucrări, conform prevederilor legale, inclusiv cele prevăzute prin OUG nr. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru”, au adăugat aceștia.

Ce străzi sunt incluse în lotul 1

Străzile cuprinse în lotul 1 pentru lucrările de întreținere și reparații sunt următoarele:

– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului. În lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecţiile. În acest an, Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 40 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, s-a stabilit, pentru anul 2022, un număr de 158 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Aceste lucrări sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât lucrările pe o anumită stradă să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații străzi.

Despre lucrările din lotul 2

Conform Primăriei, lucrările de reparații străzi cuprinse în lotul 2, executate de asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se desfășoară conform graficului stabilit. Această asociere execută lucrări pe străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I.Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În lotul 2 se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] lunii iunie, primarul Allen Coliban a anunţat că ia în calcul rezilierea contractului. Cei de la Morani s-au grăbit să denunțe contractul, pe motiv de scumpire.După trei săptămâni, Primăria […]

Back to top button