BRAȘOV. Mesaje pentru Putin și NATO (GALERIE FOTO)
Brașoveni, dar și ucraineni, refugiați în orașul nostru, s-au adunat sâmbătă în fața Primăriei, să își arate susținerea față de lupta poporului ucrainean pentru libertate și democrație, pentru a protesta față de invazia pe care Rusia o desfășoară împotriva stat independent.
Asemenea manifestații de solidaritate pentru Ucrainau avut loc, tot sâmbătă, în fața primăriilor din mai multe orașe europene, la inițiativa Dario Nardella, președintele Eurocities și primar al Florenței, care a invitat toți primarii și cetățenii orașelor europene să se alăture acestui demers (detalii: BRAȘOV. Allen Coliban ne invită la manifestație în fața Primăriei).
La Brașov, mesajele pe care le-au transmis participanții la acțiune – circa 200, la momentul maxim – au fost adresate atât celor care luptă pentru Ucraina, cât și pentru Rusia și chiar NATO: „Nu războiului”; „Stop uciderii copiilor Ucrainei”; „NATO, închideți spațiul aerian deasupra Ucrainei” sunt doar câteva dintre mesajele cu care au venit cei prezenți.
Alături de ei s-a aflat și primarul Allen Coliban, mesajul acestuia pentru ucraineni fiind „Nu sunteți singuri, noi, brașovenii, asemenea locuitorilor din toate orașele europene, susținem lupta voastră pentru libertate, pentru democrație, pentru un stat independent”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.