Oana Lis, momente grele după ce soțul ei a ajuns la Terapie Intensivă
Oana Lis trece prin clipe grele după soțul ei, Viorel Lis, a suferit un preinfarct. Fostul primar al Capitalei, în vârstă de 77 de ani, a fost internat la Terapie Intensivă, iar partenera sa de viață nu-l poate vizita.
În cadrul unui interviu, aceasta a mărturisit că ar face orice să îl vadă pe Viorel Lis.
„Nu pot să-l văd pe Viorel! Nici să dorm nu am putut singură! El este tot acolo, la Terapie Intensivă. Nu pot să merg să-l vizitez. Mă doare pentru că nu suport să stăm despărțiți! El s-a învățat să stea cu mine!”, a spus Oana Lis, pentru Click.
În luna februarie a acestui an, fostul edil a ajuns la spital cu arsuri, după ce a adormit cu picioarele pe un radiator. Atunci, soțul Oanei Lis a oferit declarații, într-o emisiune TV.
„Am probleme de sănătate. Cum să spun… Nu îmi mai simt picioarele. Aveam un calorifer, încălzeam și fără să vreau m-am atins de calorifer cu picioarele, dar nu am simțit și atunci s-au ars, s-au făcut bășici mari. Mi-a și trecut aproape. Asta e vârsta, nu am ce să fac. Adică am probleme, am pareza asta care nu mai pot să merg, nu merg decât dacă mă sprijin de Oana. Nu pot pentru că nu am nici echilibru, numai cu cadru și e greu să merg. Cred că am căzut de vreo cinci ori până acum”, a declarat Viorel Lis, pentru Star Magazin.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.