Delicte
BRAȘOV. Bucureștean prins băut la volan, prin Moieciu
Agenții din cadrul Poliției stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, ieri, în jurul orei 12.30, ei au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 29 ani, în București, care conducea un autovehicul pe DN 73F, pe raza localității Moieciu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și i s-a deschis dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.