RĂZBOI ÎN UCRAINA – ZIUA A 11-A. UPDATE 10. Situație dramatică la Mariupol! Ce se întâmplă la Kiev?!… DATELE ZILEI
UPDATE 10. Rusia a avertizat, astăzi, ţările vecine cu Ucraina cu privire la primirea avioanelor de luptă ale Kievului care vor fi apoi folosite împotriva ruşilor, acuzând România că a autorizat acest lucru, potrivit Le Figaro.
Vicepremierul ucrainean Olga Stefanishyna a declarat pentru BBC că, după o „rezistență puternică” din partea armatei ucrainene, a avut loc o „operațiune enormă” a Rusiei împotriva civililor. Ea a acuzat Rusia de un „plan terorist”, cu atacuri venite din aer, dar și de pe uscat, asupra spitalelor, școlilor, grădinițelor.
UPDATE 9. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis, astăzi, şefului statului francez Emmanuel Macron că-şi „va atinge obiectivele” în Ucraina, „fie prin negocieri, fie prin război”, a anunţat Palatul Elysee, la încheierea unei convorbiri telefonice de o oră şi 45 de minute între cei doi şefi de stat.
Vladimir Putin l-a asigurat pe Macron că „nu a fost în intenţia sa” să atace centralele nucleare ucrainene, între care și cea de la Cernobîl. El a negat că „armata sa a vizat civili”.
Conform acestei surse, preşedintele Rusiei a afirmat că le „revine ucrainenilor responsabilitatea de a permite evacuarea populaţiei din oraşele încercuite”. Macron i-a transmis că „armata rusă este cea care atacă” şi că nu are „motive să creadă că armata ucraineană îi pune pe civili în pericol”.
Aproape 20.000 de combatanți străini sunt voluntari pentru a ajuta aramata Ucrainei contra Rusiei, a anunțat, astăzi, Dmitri Kuleba, ministrul ucrainean al Afacerilor Externe.
………………………………………………………………………………………………..
UPDATE 8. Sute de militari ruşi au fost capturaţi de forţele ucrainene, a anunţat, astăzi, preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.
„Printre ei se află piloţi ai avioanelor care ne-au bombardat oraşele. I-au bombardat pe civilii noştri”, a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat pe aplicaţia Telegram.
Informaţia nu a putut fi verificată din alte surse, potrivit dpa.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat autorităţile ucrainene de eşecul operaţiunilor de evacuare a civililor din Mariupol şi Volnovaha. Într-o discuţie la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron, Putin a „atras atenţia asupra faptului că în continuare Kievul nu respectă acordurile cu privire la chestiunile umanitare” şi a adăugat că „naţionaliştii ucraineni au împiedicat” evacuările.
Oficialii din Ucraina negociază cu Rusia o nouă încetare a focului și formarea unui coridor umanitar în regiunea Kiev, pentru a scoate civilii din orașele Hostomel și Bucha.
Cele două orașe au fost puternic bombardate de armata rusă și mai multe cartiere rezidențiale au fost practic distruse.
…………………………………………………………………………………………………..
UPDATE 7. În vârstă de 43 de ani, Svetlana Horkina, fostă dublă campioană olimpică la gimnastică, este o susținătoare a invaziei rusești în Ucraina. Colonel în armata rusă și parlamentar, ea este căsătorită cu un general al serviciilor secrete de la Moscova.
„Este o campanie pentru cei care nu se tem să recunoască faptul că sunt ruși. Hai să distribuim asta”, a declarat fosta mare sportivă.
Kazahstanul, țară aliată Rusiei, a permis în acest week-end o manifestație contra războiului din Ucraina, guvernul încercând să se distanțeze de acțiunile Moscovei, probabil din cauza sancțiunilor occidentale. Circa 2.000 de persoane au participat la protestul de la Almaty, capitala economică a Kazahstanului.
………………………………………………………………………………………………….
UPDATE 6. Autoritățile din Rusia au respins cererile pentru demonstraţii depuse de cei care se opun invaziei armatei în Ucraina. În Piața Manezhnaya din Moscova, oamenii au fost arestați în masă. Mulțimea a scandat „Nu războiului”, în timp ce polițiștii au citat la portavoce textul legii care instituie pedepse grele cu închisoarea pentru oricine „discreditează acțiunile militare ale Rusiei”.
Cel puțin 1.848 de persoane au fost arestate, astăzi, în timpul protestelor care au avut loc în 44 de orașe din Rusia, împotriva războiului cu Ucraina. Cele mai multe au avut loc la Moscova, 364, apoi la Novosibirsk (276) și Sankt Petersburg (213), confom ONG-ului OVD-Info.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, astăzi, la telefon, cu Vladimir Putin şi a cerut încetarea imediată a focului în Ucraina. Acesta a subliniat importanţa unui armistiţiu, a deschiderii coridoarelor umanitare şi a unor paşi urgenţi pentru semnarea unui acord de pace.
…………………………………………………………………………………………………..
Trupele din Rusia se pregătesc să bombardeze Odessa, oraș strategic și principalul port al Ucrainei, situat în sudul țării, la malul Mării Negre, după cum a avertizat, astăzi, Vladimir Zelenski: „Va fi o crimă militară, una istorică.
…………………………………………………………………………………………………
UPDATE 4. Deputatul ucrainean Aleksei Honcearenko a publicat o hotărâre semnată de adjunctul ministrului Apărării din Rusia, Alexei Krivoruciko, prin care s-a decis arderea trupurilor militarilor ruși, dar și preluarea tuturor actelor avute asupra lor. De asemenea, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că va oferi 58.000 de euro familiei fiecărui militar care moare pe frontul din Ucraina.
În document se mai specifică: „Cadavrele soldaților ruși să fie scoase de pe teritoriul Ucrainei pe timp de noapte și să fie îngropate în gropi comune pe teritoriul Belarusului cu indicarea numărului specific”.
Soldații din Belarus refuză masiv înrolarea și participarea la războiul din Ucraina, ceea ce l-a determinat pe șeful Statului Major de la Minsk să își depună demisia.
…………………………………………………………………………………………………..
UPDATE 3. Primăria din Mariupol a anunțat că s-a format cordonul umanitar, iar cetățenii vor fi evacuați din oraș începând cu ora 12.00 (ora locală). O încercare similară a avut loc ieri, dar bombardamentele nu au încetat și astfel evacuarea civililor a fost oprită.
Operatorul Ucrainei de Sistem de Transport a Gazelor a fost nevoit să închidă 16 stații de distribuție a gazelor în șase dintre regiunile Ucrainei – Harkov, Nikolaev, Zaporoje, Kiev, Donețk și Lugansk, ca urmare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Un general ucrainean a explicat pentru Reuters că armata pe care o reprezintă a neutralizat 11.000 de combatanți de la debutul invaziei rusilor, în 24 februarie. Rusia a angajat circa 100.000 de militari în invazia din Ucraina.
…………………………………………………………………………………………………..
UPDATE 2. Cotidianul Daily Star, care citează surse de la Pentagon, a publicat o informație conform căreia președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar suferi de cancer și se află în stadiu terminal.
…………………………………………………………………………………………………..
UPDATE 1. „Lupte violente” în Ucraina au fost semnalate și astăzi. Președintele Vladimir Putin amenință să priveze Ucraina de „statutul de stat”, în urma sancțiunilor dure internaționale care afectează Rusia. Potrivit Kievului, forțele armate ucrainene țin piept rușilor la Nikolaiev, în sudul țării, și la Cernigov, în nord.
„Principalele lor eforturi se concentrează, însă, la Mariupol”, a punctat statul major al armatei ucrainene, primarul orașului port Vadim Boicenko întărind că situația este foarte dificilă (vezi mai jos).
…………………………………………………………………………………………………..
UPDATE. Președintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, a făcut un tur de forță, pentru a discuta – telefonic – atât cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, cât și cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Erdogan le-a propus celor doi lideri să vină la Ankara pentru a purta negocieri. Zelenski a declarat că va participa: „Sunt pregătit să-l întâlnesc pe Vladimir Putin”. Acum este așteptat răspunsul lui Putin.
Forţele ucrainene a informat că duc „lupte crâncene” cu trupele ruseşti la Nikolaiev, în sud, şi Cernigău, în nord. De asemenea, o operaţiunea militară ucraineană are loc în regiunea Doneţk.
Statul major din Ucraina a menționat că armata rusă a pierdut 88 de avioane şi elicoptere, iar unii piloţi care au reuşit să se catapulteze au primit îngrijiri din partea ucrainenilor.
…………………………………………………………………………………………………..
Este „imperativ necesară” evacuarea rapidă a populației din orașul ucrainean Mariupol (foto), asediat de armata rusă și de forțele proruse, având în vedere situația umanitară „catastrofală”, a precizat un responsabil al ONG-ului Medici Fără Frontiere în Ucraina.
Respectivul, Laurent Ligozat, a relatat pentru AFP: „Nu mai este picătură de apă, oamenii au probleme pentru a ajunge la apa potabilă, ceea ce este grav. În plus, nu mai este curent electric, populația stă în frig. Nu mai este hrană. Magazinele sunt goale”.
Mariupol avea aproximativ 450.000 de locuitori înainte de invazia rusă.
ONG-ul menționat a trimis echipe de ajutor acolo, care, însă, sunt blocate de mai multe zile.
Lucrurile se complică la Kiev. Securitatea ucraineană a anunțat că a arestat mai mult persoane ce ar fi colaborat cu serviciile speciale ruse pentru ruperea țării în două – în Vest ar urma să fie Republica Federală Ucraina, iar în Est, formarea unui stat ortodox.
Oraşul Borodianka, situat la nord-vest de Kiev, este „distrus aproape complet”, a declarat Alexei Kouleba, şeful administraţiei regionale, citat de CNN, detaliind: „Nu există apă şi electricitate acolo, Nu mai este Borodianka. Localitatea ste aproape complet distrusă. Centrul e groaznic. Trupele din Rusia controlează oraşul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.