Alergători ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” – Brașov, reușită la Autism24H (Galerie FOTO)
Alergătorii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” s-au remarcat în acest week-end, clasându-se pe locul 4 (din cele 68 de echipe înscrise la start) în cadrul evenimentului Autism24H, care s-a desfășurat la Mamaia.
„În cadrul ultra maratonului caritabil, vânătorii de munte desemnați de batalioanele din compunerea Brigăzii 2 Vânători de Munte «Sarmizegetusa» au alergat pentru copiii diagnosticați cu afecțiuni din spectrul autist, pe o distanță de 1.460 de kilometri, prin soare, vânt și ploaie.
Dificultatea acestei competiții a fost dată atât de durata mare pe care alergătorii au avut-o de parcurs într-un efort susținut, 24 de ore, cât și de profilul suprafeței de alergare, alcătuit în mare parte din nisip – o suprafață cu totul diferită de potecile și crestele montane cu care militarii sunt obișnuiți.
Participarea de anul acesta a marcat o îmbunătățire a performanțelor obținute, având în vedere numărul echipelor înscrise și a kilometrilor parcurși“, au explicat reprezentanții Brigăzii.
Echipa a fost compusă din:
1. Locotenent Costin Filimon, 151,5 km;
2. Locotenent Victor Popescu, 151,5 km;
3. Sergent major Adrian Vîrjoghe, 135 km;
4. Sergent major Florin Năstase, 129 km;
5. Căpitan Valentin Mihai, 123 km;
6. Fruntaș Cosmin Cofeiu, 115,5 km;
7. Fruntaș Andreea Violeta Vlădulescu, 115,5 km;
8. Locotenent Daniel Grămadă, 109,5 km;
9. Plutonier major Cătălin Rotariu, 109,5 km;
10. Soldat Marius Pîrneci, 109,5 km;
11. Căpitan Anamaria Scarlat, 106,5 km;
12. Soldat Dragomir Cojocaru, 103,5 km.
Militarii au fost sprijiniți și încurajați de maiorul Costel Mînzatu, prezent la această ediție în calitate de coordonator al echipei.
Mai multe imagini – AICI, iar informații despre Autism24H – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.