BRAȘOV. Guvernul „dă” 353 de milioane de lei pentru reabilitarea DN73A
Guvernul a adoptat în ședința de joi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea DN73A (Predeal – Râşnov – Zărneşti – Şercaia), o investiţie estimată la 353 de milioane de lei, inclusiv TVA. Este vorba despre un tronson cu o lungime de aproximativ 70 km, una dintre rutele turistice importante din județ (pe traseu fiind și Castelul Bran), dar și o alternativă la DN1. Proiectul ar urma astfel să fie finanțat de la buget de stat, în principal: „Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”.
Proiectul de modernizare a arterei, prezentat de Ministerul Transporturilor, are o durată de execuție de trei ani.
Potrivit argumentelor din nota de fundamentare, actualul drum prezintă numeroase probleme structurale, astfel că sunt necesare reparații și intervenții serioase, inclusiv la cele 13 poduri și podețe de pe traseu.
„Este un tronson de drum extrem de important. (…) principalele atracții turistice din județul Brașov sunt Castelul Bran, Cetatea Râșnov și, evident, municipiul Brașov, iar o mare parte din turiști aleg să coboare zona Pârâul Rece – Râșnov și de acolo să intre pe DN73, să meargă fie în direcția Bran – Moieciu, fie să rămână la Râșnov, să meargă spre Piatra Craiului sau să aleagă varianta de a merge în municipiul Brașov. Consider că este un proiect important. Acest drum va face legătura cu proiectul pe care deja noi îl derulăm, cu «Drumul pe sub munte». Este bine ca acest drum să se poată realiza cât se poate de repede”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, pentru Radio România Brașov FM.
Sursa foto 1: dangerousroads.org
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.