O mamă din Rusia a încercat să-și vândă băiețelul pentru a-și achita datoriile
O rusoaică a fost arestată sub suspiciunea că și-a vândut fiul de șapte ani unor străini pentru suma de aproximativ 5000 de dolari pentru a-și putea plăti datoriile. Mamă a trei copii, în vârstă de 36 de ani, Nargiza a fost reținută în temeiul legilor Rusiei, privind traficul de copii, relatează Mirror.
Voluntarii de la o organizație de caritate împotriva sclaviei s-au dat drept cumpărători, răspunzând la anunțul femeii și întâlnindu-se cu aceasta într-un mall, pentru încheierea presupusei afaceri. Nargiza este acuzată că s-a întâlnit cu „cumpărătorii” în zona de alimentație a unui mall din Ekaterinburg, la est de Munții Urali. Ea l-a adus pe băiat cu ea și a spus că „nu-l deranjează” să aibă o nouă familie.
Operațiunea de salvare a băiatului a venit pe fondul îngrijorării din Rusia cu privire la comerțul copiilor în exploatare sexuală sau trafic de organe, cu implicarea unor bande criminale organizate.
„Până la sfârșit, am sperat că a fost o poveste inventată, că aceasta a fost o glumă stupidă a cuiva sau o fraudă pentru bani. Cu toate acestea, când grupul nostru, împreună cu angajații grupului de investigare a crimei organizate, au plecat pentru a ”încheia afacerea”, am asistat la vânzarea băiatului. Nargiza a primit banii și a dat copilul unei persoane pe care nu o cunoștea. Nargiza a explicat că soțului ei nu-i plăcea fiul cel mare și au decis să-l vândă pe copil pentru a-și achita datoriile”, a declarat un purtător de cuvânt.
Familia locuia într-un apartament cu două camere și își construia propria casă cu un venit de 2000 de dolari pe lună. Băiatul pe care ar fi încercat să-l vândă era de la un partener anterior, iar femeia are acum un băiat și o fată cu actualul ei soț.
Copiii din Rusia sunt adesea găsiți în cele mai grave forme de muncă, inclusiv munca pe stradă și exploatarea sexuală comercială.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.