Expres

Update. Depistat cu COVID-19 / Secretar de stat, luat cu ambulanța de la Guvern

  • vasilcoiu.jpg
 

Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Cristian Vasilcoiu, a fost luat cu ambulanța astăzi, după ce i s-a făcut rău în ședința de Guvern. El a primit primul ajutor de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, până când a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Institutul „Matei Balş”. 

Cristian Vasilcoiu a revenit apoi pe Facebook, cu mai multe precizări. Deși este vaccinat, demnitarul a fost depistat cu COVID-19.

Dragi prieteni și colegi, unii dintre voi știți deja, alții aflați acum: azi m-am «prelins»puțin în timpul ședinței de Guvern, apoi am avut un episod de «brake dance» fără să vreau. Îi mulțumesc lui Alexandru Rafila pentru reacția rapidă și pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanța, care m-a dus la Matei Balș. Da, medicii au depistat că am Covid și le mulțumesc pentru mobilizare. Am putine amețeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peștele, dar nu mor. Da, am purtat mască, dar îmi cer scuze față de colegii din minister, Guvern și partid și le mulțumesc pentru mesaje și susținere. Am anunțat pe toată lumea cu care m-am întâlnit recent. Sunt vaccinat, am mai avut Covid, nu am trecut chiar ușor prin el, se pare că nici acum. Ne vedem luni, că nu scapă nimeni de mine așa ușor!”, a scris secretarul de stat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button