BRAȘOV. Liber cu program pe fosta arenă „Ion Țiriac”
După mai bine de doi ani în care a fost închisă publicului, fosta arenă sportivă „Ion Țiriac”, devenită a Colegiului Național „Johannes Honterus” Brașov ( corpul din Șchei unde a fost Liceul Sportiv) va fi redeschisă de la finele acestei săptămâni. Accesul va fi perms în fiecare zi, între orele 17.00 și 22.00.
Primarul Brașovului, Allen Coliban, care a a verificat miercuri stadiul lucrărilor de reabilitare a pistei de alergare, a precizat că această redeschidere s-a făcut în baza unui parteneriat încheiat cu managementul unității de învățământ, document în baza căruia s-au făcut și lucrările de reabilitare a bazei sportive.
„În multe dintre serile de vară brașovenii găseau plăcerea de a alerga pe arena fostului Liceul Sportiv, actualmente colegiul Johannes Honterus, o arenă care în ultimii doi ani de zile a fost închisă publicului. Am făcut toate demersurile care țineau de municipalitate pentru a redeschide acest spațiu brașovenilor. Asta a presupus un acord semnat cu liceul, cu managementul liceului, dar și tot ceea ce înseamnă pregătirea pistei de atletism așa încât activitatea se desfășoare în cele mai bune condiții. Avem zgură nouă, avem un stadion care este acum reabilitat, avem inclusiv groapa de nisip pentru sărituri pentru atletism care va fi pusă în funcțiune. Invit brașovenii sâmbătă să alerge, seara, pe arena fostului Liceu Sportiv. În fiecare seară aceasta va fi deschisă între orele 17.00 și 22.00, pe toată durata verii și atâta timp cât vremea ne va permite”, a declarat primarul Allen Coliban.
Lucrările de reabilitare au cuprins curățarea zonei de vegetație și pietre, nivelarea și reamenajarea zonei de alergare și a celor pentru săritura la groapa cu nisip.
Pentru amenajare pistei de alergare sunt necesare 50 de tone de zgură de 0.3 mm, din care primele 25 de tone au fost turnate miercuri.
În cursul zilei de joi va fi adusă și restul cantității, după care se va face nivelarea și cilindrarea pistei, astfel încât cel târziu sâmbătă terenul să fie pregătit pentru cei care vor să alerge sau se facă exerciții.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.