BRAȘOV. Dosare penale, în urma unor controale rutiere / Unul dintre autoturismele oprite era… furat
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, în urma unui control efectuat ieri după-amiază.
„În fapt, la data de 13 iulie 2022, în jurul orei 13.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un autovehicul pe raza localității Viștea de Sus, județul Brașov. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul ar fi fost sustras spre a fi condus pe drumurile publice.
De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,27 mg/l alcool pur”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Aseară, polițiștii au oprit, la Șoarș, un bărbat care conducea, fără permis, un moped care nu este înmatriculat/înregistrat.
Ieri noapte, în jurul orelor 2.45, polițiștii au oprit în Apața un bărbat care conducea fără a deține permis de conducere și având 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
În fine, ieri, în jurul orelor 11.15, polițiștii au depistat în traficul de pe str. Hărmanului din Brașov un șofer în vârstă de 33 de ani care avea 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost deschis dosar penal.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.