BRAȘOV. Cu noul stadion e tot ca-n… gară!
Vizita ministrului Cseke Attila a adus, din nou, în atenție obiectivele mari de infrastructură sportivă din Brașov – Sala Polivalentă din Bartolomeu și noul stadion.
După ce a promis că până la finele anului trecut va fi stabilit, în urma unei dezbateri publice…, locul unde va fi amplasată noua arenă, Allen Coliban, primarul Brașovului, a declarat acum: „Stadionul este o obligație, mai ales după ce a fost demolat fostul Stadion «Municipal». Atunci, promisiunea a fost că vom avea un stadion. Noul stadion al Brașovului, anul acesta va fi în faza licitației pentru studiul de fezabilitate, astfel încât noi să ne facem documentațiile, după care să putem găsi finanțare la nivel guvernamental”.
Până una-alta, FC Brașov (ca și SR Brașov – de altfel) joacă în continuare pe vechiul Stadion „Tineretului”, peticit la nesfârșit, care niciodată nu va primi licență pentru Liga 1, din mai multe motive.
În cazul în care va curge numai lapte și miere la FC Brașov, iar vorbele antrenorului Dan Alexa, cu ambiția promovării, etc., se vor înfăptui, atunci, foarte probabil, „galben-negrii” vor face naveta, pentru meciurile disputate pe teren propriu în primul eșalon, la Sf. Gheorghe.
Altfel, tot referitor la noul stadion, primarul Allen Coliban spunea că este necesară o arenă de vreo 25.000 de locuri pentru Brașov, investiție care poate fi zămislită cu bani atrași doar de Municipalitate. Acum, iată, se face referire la ajutorul statului…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.