BRAȘOV. Tânăr de 18 ani, drogat la volan, prin oraș
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost prins de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov în timp ce șofa drogat pe Calea București din municipiu.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la THC-5 (cannabis). În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Tot ieri, în jurul orei 18.30, polițiștii din Codlea au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 25 ani, care conducea un autovehicul pe strada Izvor din localitate, deși avea permisul suspendat.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.