Cosmin Seleși, detalii despre ce l-a determinat să demisioneze de la Antena 1
Prezentatorul și actorul Cosmin Seleși spune că a plecat de la Antena 1 pentru că simțea nevoia de o nouă provocare în viața lui profesională, după cum a explicat.
„A fost o experiență foarte frumoasă (n.r. ca prezentator la Antena 1). Am învățat multe lucruri, am cunoscut oameni mișto, am avut o echipă fantastică. Dar la un moment dat eu cred că trebuie să te oprești în viață. Eu merg mai departe, nu vreau să mă opresc aici. Eu, din punctul meu de vedere, zic că am făcut performanță și cifrele au spus asta. Cred că mi-am făcut treaba acolo. Îmi doresc altceva și eu am spus stop pentru că nu mai exista nicio provocare pentru mine”, a spus el, pe YouTube.
Actorul a adăugat că a vrut să demisioneze încă de la începutul pandemiei.
„E a doua oară, eu am vrut să mai renunț o dată. Am zis gata acum, stop. Gata, nu mai vreau! Stop, până aici. Mi-a fost teamă puțin, recunosc, poate nici de-aia nu am renunțat atunci, parcă chiar la începutul pandemiei, începuse pandemia, era debandadă peste tot. Producătorul de atunci și cu regizorul ei au venit și mi-au zis că nu am cum să plec. Ei au plecat de la Antena 1, sunt la Pro TV.
L-au dat afară? Nu i-au ajuns banii? S-a certat cu nu știu care? Toate acestea au apărut. Nu, eu am spus Stop, nu mai vreau. Nu e ușor să renunți, dar mi-a fost foarte teamă, recunosc. Dar mă simt mai bine, îmi e bine, îmi e atât de bine. Îmi e dor de televiziune, să fac un format, dar momentan îmi e bine. Recunosc că am avut propuneri și de la Pro TV și de la alte televiziuni, dar cred că am ajuns la o maturitate în care îmi permis să spun da sau nu. Legat de partea financiară sunt ok, nu am probleme”, a mai spus el „Acasă la Măruță”, fiind citat apoi de libertatea.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.