Expres

BRAȘOV. Amenzi de aproape 200.000 de lei, în urma controalelor rutiere de săptămâna trecută / Peste 160 de permise, reținute

  • amenda_8.jpg

Polițiștii rutieri brașoveni au aplicat sancțiuni în valoare totală de aproape 200.000 de lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 16 – 22 mai, pe raza județului Brașov.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

-impunerea respectării regimului legal de viteză;
-depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe;
-depistarea și sancționarea comportamentului agresiv al conducătorilor de autovehicule în conducerea acestora pe drumurile publice;
-prevenirea și combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și autovehiculelor;
-prevenirea și combaterea nerespectării prevederilor legale de către bicicliști;
-verificarea respectării prevederilor legale privind efectuarea transportului rutier public de persoane și marfă;
-verificarea respectării prevederilor legale privind folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”;
-conștientizarea cetățenilor privind necesitatea și obligația respectării tuturor normelor legale incidente domeniului rutier.

Echipajele de poliție au utilizat echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei, cinemometre TruCam și aparate etilotest.

„Pentru abaterile constate, în perioada anterior menționată, polițiștii brașoveni au aplicat 1.235 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 193.500 lei.
Dintre cele 1.235 de sancțiuni contravenționale aplicate, 1.181 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale stipulate în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, neacordare prioritate de trecere pietonilor, neacordare prioritate vehicule, folosirea telefonului mobil în mod neregulamentar, oprire neregulamentară, staționare neregulamentară, abateri săvârșite de către pietoni, abateri săvârșite de către bicicliști, precum și alte abateri la regimul rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

De asemenea, polițiștii au reținut 167 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 34 fiind reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 59 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 16 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor și 58 pentru nerespectarea altor prevederi legale incidente domeniului rutier.

Totodată, au fost reținute 92 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 35 de infracțiuni la regimul rutier, respectiv punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button