Expres

Nor toxic deasupra Brașovului! Este scenariul unui exercițiu al CLSU

  • IMG-20220518-WA0019_296886.jpg
  • IMG-20220518-WA0020_296887.jpg

Primăria va organiza mâine, 19 mai, un exercițiu de simulare a unui accident chimic.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență va organiza, prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, exercițiul care simulează producerea unui accident chimic la rezervoarele de amoniac ale SC Prodlacta.

Scenariul exercițiului este următorul: la ora 10.30, la S.C Prodlacta S.A., din cauza sistemului de etanșare de la compresorul de amoniac, se produce o eliberare de amoniac în atmosferă și se formează un nor toxic.

Luând în calcul o perioadă de intervenție de aproximativ 2 minute și o presiune de 16 bari, la o viteză a vântului de 2/3 m/sec, cantitatea totală eliberată este de aproximativ 38,4 kg. Lichidul aflat în faza difuză (amestec de gaz și lichid) nu este inflamabil și nu poate produce incendii.

Odată cu anunțarea incidentului, Comitetul Local pentru Situații de Urgență va trebui să dispună măsurile necesare pentru a reduce la minimum riscul de intoxicare a celor din zona afectată, inclusiv evacuarea populației și restricționarea traficului.

„Aceste exerciții sunt necesare pentru pregătirea organelor de intervenție, având în vedere că în municipiul Brașov sunt mai multe societăți comerciale care utilizează amoniacul în procesul de producție. Amoniacul este un gaz mai ușor decât aerul, toxic şi coroziv, cu miros înţepător, puternic înnecăcios, iritant pentru piele, ochi, nas, gât şi plămâni. În urma unui accident chimic, se formează un nor toxic de amoniac, care poate să acționeze timp de câteva minute sau ore, în funcție de situația meteorologică locală, pe direcția de deplasare a vântului”, se explică într-un comunicat remis de Primăria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button