112

Avocat găsit în stop cardio-respirator, zdrobit de propria mașină

  • criminalistibanda.jpg

Un avocat din Buzău a murit, astăzi, în condiţii bizare, el fiind prins între maşina pe care a condus-o şi stâlpul porţii de acces în curtea locuinţei sale.

Avocatul Daniel Tibișoiu, în vârstă de 47 de ani, a fost găsit în faţa casei sale, prins între autoturism şi stâlpul porţii de acces în curtea locuinţei sale din comuna Verneşti, conform stiripesurse.ro.

Echipajele de prim-ajutor l-au găsit pe bărbat în stop cardio-respirator, l-au resuscitat şi l-au transportat la spital, unde a decedat.

Anchetatorii iau în calcul faptul că el ar fi coborât pentru a deschide poarta, iar maşina, neasigurată, s-ar fi pus în mişcare şi acesta ar fi fost prins între stâlpul porţii şi autoturism.

Conform presei centrale, avocatul era un apropiat al președintelui USR Buzău.

„Azi am pierdut un om deosebit: Daniel Tibisoiu. Un OM care mereu a ajutat oamenii fără posibilități dar și oamenii care aveau nevoie de sprijin pentru respectarea legii! Un profesionist cum rar am întâlnit in viața asta, un avocat foarte bun! Un OM care și-a iubit familia și care a ținut la prieteni, la sinceritate și la bunătate! Azi am pierdut un prieten drag! De la care am învățat foarte, foarte mult! Simt ca lumea asta e mult mai goală începând de azi! Draga prietene, imi va fi dor de cafeaua la care dezbateam tot ce era bun și rău pe lumea asta, de sfaturile tale, de bunătatea ta și de inteligenta ta! Nu știu ce planuri are cel din cer, dar azi a gresit enorm! Nu e corect sa te ia atât de devreme! Drum lin printre stele!”, a fost mesajul lui Mihai Răzvan Moraru, președinte USR Buzău.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button