BRAȘOV. Tânăr prins drogat la volan, pe str. Stadionului
Un tânăr în vârstă de 22 ani care conducea un autovehicul pe strada Stadionului din municipiul Brașov s-a ales cu dosar penal, după ce a fost verificat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv.
Controlul a avut loc ieri dimineață, în jurul orelor 10.00.
„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.