Expres

BRAȘOV. Zboruri directe din Irlanda / „Existenţa aeroportului va schimba în bine întreaga regiune”

  • ambasador-Irlanda_294773.jpeg
  • ambasador-Irlanda3_294772.jpeg
  • ambasador-Irlanda1_294774.jpeg
  • ambasador-Irlanda2_294775.jpeg

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, l-au primit vineri, la sediul Instituției Prefectului, pe E.S. dl Paul McGarry, ambasadorul Irlandei la București, aflat la prima vizită oficială în judeţul Braşov.

După ce i-a adresat distinsului oaspete un călduros mesaj de bun venit în judeţul nostru, prefectul Mihai Cătălin Văsii şi-a exprimat speranţa că relaţiile de cooperare bilaterală româno-irlandeză vor cunoaşte o dezvoltare şi o diversificare a domeniilor de interes, cu sprijinul activ al Ambasadei Irlandei.

Oaspetele s-a declarat încântat de oportunităţile de afaceri pe care Braşovul le poate oferi investitorilor irlandezi care, cel puţin deocamdată, au o prezenţă redusă în municipiul şi judeţul nostru: „Am venit aici să prezint Irlanda şi să accentuez relaţia foarte bună pe care o avem cu România, prin prisma comunităţii de români care este foarte apreciată în ţara mea. Pe de altă parte, există companii irlandeze care activează în România, bunăoară la Cluj-Napoca, în domeniul IT, însă căutăm oportunităţi pentru diversificarea afacerilor, iar Braşovul este un oraş dinamic, care s-a dezvoltat foarte mult. Am aflat despre proiectul aeroportului pe care îl construiţi şi sunt convins că, aşa cum avem zboruri directe din Irlanda la Iaşi, Sibiu sau Bucureşti, am putea avea şi o legătură aeriană directă cu Braşovul. Existenţa aeroportului va schimba în bine întreaga regiune. Va fi o piesă-cheie în tot ceea ce înseamnă infrastructura judeţului, va asigura accesibilitate pentru investitori şi oamenilor obişnuiţi, va schimba în bine viaţa comunităţii”.

În acest context, vicepreşedintele CJ Todorică Şerban a prezentat stadiul realizării Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi perspectiva ca obiectivul să devină funcțional până la sfârşitul acestui an.

Prefectul Mihai Cătălin Văsii s-a referit la proiectele cu fonduri europene pe care judeţul Braşov le are în implementare în domeniul modernizării infrastructurii rutiere şi al celei de sănătate, menţionând şi proiectul Spitalului Regional pe care îl gestionează Primăria municipiului Braşov.

„Sperăm ca prezenţa investitorilor irlandezi să devină din ce în ce mai importantă în judeţul nostru, fie că este vorba despre companii care activează în domeniul aeroportuar, în IT sau în sănătate. Orice investiţii sunt binevenite, deoarece ne dorim să dezvoltăm judeţul Braşov, să creăm locuri de muncă și să valorificăm potenţialul deosebit de care dispunem”, a menţionat prefectul Cătălin Văsii.

Chiar dacă este la prima vizită oficială, ambasadorul Paul McGarry cunoaşte foarte bine judeţul Braşov. Domnia sa a fost prezent în calitate de invitat special la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, un eveniment şi un oraş despre care a avut doar cuvinte laudative.

De asemenea, există o colaborare cu Castelul Bran, în baza căreia pe 17 martie, cu ocazia Zilei Naţionale a Irlandei şi a sărbătoririi Sfântului Patrick, edificiul va fi iluminat în verde. Mai mult, în acest an va fi organizat un eveniment special la Castelul Bran, prilejuit de împlinirea a 125 de ani de la publicarea celebrului roman „Dracula” al lui Bram Stoker.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button