Politic
BRAȘOV. Ce a spus Gheorghe Ialomițianu despre eventuala alianță dintre PMP și AUR?!…
Vestea unei posibile asocieri AUR – PMP nu este pe deplin acceptată în interiorul celor două partide.
Se știe, liderul PMP Cristian Diaconescu l-a invitat, joi seara, pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu șefii de filiale, organizată online pe Zoom. Simion le-a promis celor de la PMP că o să-i ajute să facă un grup parlamentar. Oferta s-a produs în contextul în care sâmbătă are loc un Congres PMP organizat de liderii de filiale ce vor debarcarea lui Diaconescu.
Brașoveanul Gheorge Ialomițianu, unul dintre liderii importanți ai PMP, a comentat pe marginea acestui subiect la Realitatea PLUS: „PMP e un partid cu vocație europeană. Îmi pare rău că domnul Diaconescu, cu vocație europeană, care a avut o contribuție la aderarea NATO, se asociează cu o persoană nefrecventabilă. A fost un demers al dânsului. PMP nu va fuziona cu AUR. Sunt dezamăgit de gestul lui Diaconescu”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.