BRAȘOV. Peste 20 de persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor, în week-end / Anunț privind pârtia Subteleferic
Nu mai puțin de 21 de persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor brașoveni, în week-end. Dintre acestea, 10 au solicitat ajutor sâmbătă (vezi AICI), iar 11 au cerut ajutor ieri.
În fapt, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a înregistrat ieri 10 cazuri, totalizând 11 persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în partea superioară a masivului, dupa închiderea instalațiilor de transport pe cablu.
„Trei au fost predate echipajelor SMURD venite în sprijin, pentru a fi transportate către unitățile spitalicești.
O persoană a necesitat ajutor pe Tâmpa, iar alte două au fost coborâte de pe masiv după închiderea instalațiilor de transport pe cablu, deoarece nu știau să schieze. O altă persoană, aflată în drumeție, care cobora în stațiune pe pârtia de schi Drumul Roșu, a alunecat din cauza încălțărilor inadecvate și a stratului de zapada dur și s-a accidentat, suferind un traumatism la nivelul membrului inferior. Totodată, s-a mai primit un apel legat de o persoană blocată în zona Carierei de pe Dealul Melcilor, care ulterior s-a dovedit a fi voluntar acolo”, au exemplificat salvamontiștii.
De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 269 de cazuri, totalizând 288 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au avut nevoie de evacuare.
În altă ordine de idei, reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că pârtia Subteleferic este închisă astăzi și mâine, pentru Cupa Teleferic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.