BRAȘOV. Tânăr prins în timp ce șofa fără permis, cu mama sa în dreapta
Un tânăr de 27 de ani a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov în timp ce șofa fără permis, ieri dimineață, pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, având-o în dreapta pe mama lui. În fapt, polițiștii au stabilit că femeia în vârstă de 52 ani i-a încredințat autovehiculul spre a-l conduce pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că fiul său nu deține permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Tot ieri, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe str. Carpaților, un tânăr de 25 de ani care șofa sub influența alcoolului.
„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În cauză a fost deschis dosar penal.
După lăsarea serii, în jurul orelor 19.00, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au depistat un tânăr de 27 ani, din județul Vrancea, care conducea un autovehicul pe DJ 103B, pe raza localității Teliu, având o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările în caz continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.