Județul BRAȘOV. Turmentat la volan, a lovit un stâlp și două mașini parcate / Alte cazuri penale…
Un bărbat care conducea un autovehicul pe DJ 104A, ieri, în jurul orelor 3.30, pe raza localității Lisa, din județul Brașov, a lovit un stâlp de electricitate, ulterior a lovit două autovehicule, aflate parcate.
Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar pagube materiale, nu și cu victime.
„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,75 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Polițiștii au deschis dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Bărbatul în cauză nu este singurul prins băut la volan, ieri.
Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 33 ani care conducea o autoutilitară pe raza localității Jibert a fost depistat cu o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Într-un alt caz, înregistrat în jurul orei 08.45, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul ROADPOL Safety Days, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Republica Moldova, care conducea un autovehicul pe bulevardul Saturn, din municipiul Brașov, deși consumase alcool (având 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat).
În jurul orei 11.00, agenții din cadrul Poliției Stațiunii Bran au oprit pentru control un bărbat în vârstă de 44 ani, din județul Dâmbovița, care conducea un autovehicul pe DN 73F, pe raza localității Moieciu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Pe la orele 18.00, agenții de la Serviciul Rutier Brașov au oprit un șofer în vârstă de 47 de ani care șofa pe DJ 112A, pe raza localității Colonia Bod, având 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După 20 de minute, polițiștii rutieri au oprit un bărbat în vârstă de 65 ani care conducea un autovehicul pe DJ 112C, pe raza localității Hălchiu, având 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, șoferilor le-au fost prelevate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei și le-au fost întocmite dosare penale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.