Economic

Sfaturi pentru a călători ieftin în vacanță

  • logomytex.png
 

Este vară și în ciuda crizei economice și a problemelor financiare, destui brașoveni se gândesc să petreacă vacanța în străinătate, la prieteni, la rude sau chiar în stațiuni turistice. Însă pentru că transportul cu mașina este o alegere care îi sperie pe mulți, mai ales pentru distanțele lungi, transportul aerian este cu siguranță cea mai rapidă și comodă soluție. El poate fi și foarte ieftin dacă țineți cont de anumite aspecte.

Atenție la taxele de aeroport
În primul rând, rezervați biletele din timp. Cu cât se apropie data plecării dumneavoastră, cu atât prețurile cresc. Spre exemplu, un bilet de avion pentru Madrid, cumpărat de la o companie low-cost în luna ianuarie a acestui an pentru luna august a acestui an, a costat puțin peste 100 de lei, dus-întors cu tot cu taxele de aeroport. Acum însă, un bilet costă aproape 1.000 lei.
Al doilea sfat este să verificați toate ofertele operatorilor. Cu siguranță veți găsi cea mai bună ofertă a companiei pentru una dintre destinațiile spre care operează zboruri. Cele mai bune oferte au însă locuri limitate. Dacă vreți să plătiți mai puțin, cumpărați biletele direct de la sediile companiilor aeriene. Evitați astfel comisionul pe care ar trebui să-l plătiți agenției de turism. Interesați-vă dacă în costul biletelor sunt incluse taxele de aeroport. O ofertă de 50 de euro pentru un bilet de avion este tentantă, dacă nu sunt incluse și aceste costuri. Altfel, s-ar putea să plătiți pe taxele de aeroport de cinci-șase ori mai mult decât ați făcut-o pe biletul propriu-zis.
Ţineți cont că anumite servicii se plătesc suplimentar. În cazul zborurilor low-cost, dacă doriți un anume loc în avion, se percepe o taxă suplimentară în jur de 80 de euro. Pentru o bicicletă veți plăti 25 de euro, iar pentru animale 35 de euro la cabină. De asemenea, pentru copii cu vârste de până în doi ani, nu se oferă loc, dar se plătește între 20 și 25 de euro. De preferat, rezervați online. Majoritatea operatorilor aerieni oferă tarife mai mici în cazul în care rezervarea biletelor se efectuează pe internet.
Atenție la plată! Pentru rezervările online, există două modalități de achitare: prin card sau transfer bancar. Ultima variantă este mai ieftină. În plus, banca nu percepe comision. Spre exemplu, un bilet de avion dus-întors la Madrid în decembrie costă 480 de lei prin transfer bancar și 500 de lei prin plata cu cardul. Alte companii taxează cu 5 euro plata cu cardul. Nu în utimul rând, stați cu ochii pe ofertele last-minute. În cazul în care nu au fost ocupate toate locurile unei curse, compania lansează oferte cu tarife de zbor mai ieftine. Cumpărați vouchere. Acestea au o anumită valoare și pot fi folosite pentru plata călătoriilor într-un anume interval de timp. Puteți oferi un voucher cadou celor dragi care pot alege destinația spre care doresc să zboare.     (A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google