O lună pentru subvenții în apicultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează apicultorii că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este 16 august 2010.
Acțiunile pentru care se acordă sprijin financiar sunt lupta contra varoozei, respectiv cumpărarea de mătci provenite din ferme de elită și de multiplicare, roiuri la pachet, roiuri pe faguri și familii de albine. Aceste măsuri sunt prevăzute în Programul Național Apicol. Pentru anul 2009 – 2010, pachetul financiar destinat celor două acțiuni este de 1,966 milioane euro, fonduri europene, și 6,65 milioane lei, fonduri de la buget. Beneficiarii ajutorului financiar sunt apicultorii, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizate în asociații de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislației în vigoare. Apicultorii nu pot solicita ajutorul financiar în nume propriu, ci trebuie să depună, anual, cererea de sprijin financiar la sediul formei asociative din care fac parte. Ulterior, formele asociative depun, la Centrele Județene APIA, cererea de plată, pe baza solicitărilor membrilor. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




