Economic

1.422 de lei, salariul net al brașovenilor

  • logomytex.png
 

În 2010, criza a avut un rol extrem de important asupra mediului de afaceri brașovean. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică, la Brașov, în luna mai, atât numărul salariaților, cât și salariile acestora au înregistrat o scădere considerabilă, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

156.195 de salariați
Efectivul salariaților la sfârșitul lunii mai 2010 a fost, potrivit Direcției Județene de Statistică Brașov, de 156.195 persoane, fiind mai mic cu 0,26% decât cel înregistrat la sfârșitul lunii precedente și mai mic cu 8,85% față de efectivul salariaților de la sfârșitul lunii mai 2009. Evoluția  numărului de salariați în perioada mai 2009-mai 2010 a fost una descendentă. Dacă în mai 2009, la Brașov, existau 171.355 de salariați, în aceeași lună a anului 2010, numărul acestora este mai mic cu 15.160, ajungând la 156.195 de persoane, ceea ce înseamnă că criza economico-financiară și-a pus amprenta decisiv asupra mediului de afaceri brașovean, disponibilizările fiind tot mai multe. Cu toate aceste schimbări, în luna mai, potrivit sursei citate, județul Brașov se menține, la nivel național, pe locul V, dacă se ia în considerare numărul total al salariaților, după județele Timiș, Cluj, Constanța și Prahova.
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost, în luna analizată, conform datelor Direcției Județene de Statistică Brașov, de 1.938 lei, cu 2,59% mai mare decât în luna precedentă, și cu 17,60% mai mare decât în aceeași lună a anului precedent.
În luna mai 2009, salariul brut a fost de 1.648 lei. În mai 2010, salariul brut a fost cu 290 de lei mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent. Și salariul mediu nominal  net a fost în luna analizată mai mare la Brașov decât în 2009. Potrivit sursei citate, câștigul salarial mediu nominal net a fost în luna mai, la nivelul județului Brașov, de 1.422 lei, cu 2,52% mai mare decât în luna precedentă, și cu 17,33% mai mare decât în aceeași lună a anului precedent.
În luna mai 2009, salariul net a fost, în județul Brașov, de 1.212 lei. Câștiguri salariale peste media județului s-au înregistrat, în luna mai 2010, în industrie și construcții – 1.428 lei și în ramura serviciilor – 1.429 lei, în timp ce câștiguri salariale sub media județului s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și piscicultură – 1.021 lei. Conform datelor Direcției Județene de Statistică, în primele cinci luni ale anului 2010, câștigul salarial mediu nominal brut în județul Brașov a fost de 1.927,48 lei, iar cel nominal net a fost de 1.412,09 lei. 
    (A.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google