Se poate și mai rău! (I)

Rețeta nu-i din cale-afară de complicată. E nevoie doar să ai doza de șmecherie necesară pentru a profita, pe toate planurile, de dorința unora de-a fi băgați în seamă, de-a fi ascultați când debitează orice le trece lor prin cap, de-a fi – evident – „mediatizați” la televizor, să-i vadă nația ce persoane foarte importante sunt și ce perle de înțelepciune livrează la foc automat. Nu contează cine sunt ei: politicieni, negustori de piei de cloșcă, vrăjitoare și magi, cititori în bălegar, ghicitoare în zaț, pițipoance, cocalari, boarfe date la reformă, badigarji, țațe isterice, administratori agresivi, maneliști, pirande, hoți, vardiști, violatori de babe… Jeg. Cel care a aplicat rețeta asta – nu spui cine, persoană importantă, mă-nțelegeți – a plecat de la un adevăr simplu, bazat pe cunoașterea (instinctivă, probabil) a mentalității unei mari părți a românilor: cu cât e mai mare jegul, cu atât e și interesul mai mare. Deci, audiența, cum ar spune un academician de cartier. Deci, ratingu’, zeul suprem al televizoriștilor. A avut, firește, dreptate: audiența micii sale televiziuni a crescut, depășind-o uneori și pe aceea a mamutului numit TVR, iar celelalte televiziuni comerciale, care strâmbau din nas la început și își dădeau ifose telectualicești, au început cu entuziasm să copieze „modelul”.   
Dacă vrei să-ți iasă rețeta așa cum scrie la carte, mai e nevoie de ceva. De răbdare. Nu oricine poate să se hlizească, apoi să picotească ore-n șir într-un studio tv, noapte de noapte, an după an, în compania „invitaților” care se bălăcăresc și își dau poalele peste cap și la figurat, și la propriu. Ai nevoie, îmi închipui, de o voință de titan, de nervi de oțel inoxidabil, de o aproape infinită capacitate de a rezista energiilor negative. Asta, firește, dacă nu ești dintre aceia cărora istericalele, neamprostia, jignirile, înjurăturile le gâdilă plăcut auzul. Din acest punct de vedere, nu putem, cred, să nu-i recunoaștem un mare merit celui care se prezenta deunăzi drept „un mogulaș”, după ce repetase pentru a suta oară că își va face partid și va candida la Președinție. Singurul punct care nu-i era clar încă în minte era dacă va câștiga din primul tur sau va fi necesar și al doilea…
Râdeți? Nu râdeți, că nu-i de râs. Așa s-a râs multă vreme și de „televiziunea de garsonieră” și uitați unde a ajuns. Așa s-a râs și de patronul ei, și acum se laudă cu „niște milioane de euro”, două Rolls-uri, un Bentley, iaht, elicopter și ce s-o mai găsi pe lângă casa omului. Vorba lui, spusă mai demult, într-un moment de sinceritate: „Dacă ai noroc să nu iei șpăgi, trebuie să ai părinți mai bogați sau să ai niște prieteni, fiindcă altfel e greu să reziști unei tentații. La o anchetă, dacă îți pune unul 5.000 de euro, nu știu dacă îi poți refuza”.

(continuare în numărul viitor)