Economic

„România va ieși din recesiune prin aplicarea unor constrângeri bugetare tari„

  • article_260779_1.jpg
 

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat că România va ieși din recesiune doar prin aplicarea unor constrângeri bugetare tari, arătând că absența acestora duce la relaxare și o înclinație spre protecția socială. „Mi-aduc aminte că în anii ’90-’91 constrângerile bugetare tari erau un termen central în ceea ce privește programele de redresare economică. Pare paradoxal, constrângerile bugetare tari, acelea ajută economia”, a afirmat guvernatorul BNR. Oficialul a participat la dezbaterea „România 2010: constrângerile economico-financiare și imperativele sociale” și a arătat, potrivit unei agenții de presă, că în funcție de politica bugetară adoptată se poate stimula munca, rigoarea în cheltuirea banului, și nu numai public, dar și privat, eficiența, productivitatea. Mugur Isărescu a spus că România poate ieși din recesiune doar prin adoptarea unor constrângeri bugetare tari. „Dacă avem constrângeri bugetare slabe descurajăm în continuare munca, nu avem cum să ieșim, nu se iese așa din recesiune, iar creșterea economică nu este un dat în jurul căruia se învârt toate celelalte, ci este un rezultat”, a spus oficialul. Isărescu a făcut unele precizări și pe marginea conceptului de fond de pensii, considerând că „România are buget de pensii, nu fonduri’’. „Fondurile de pensii sunt, de fapt, bugete de pensii. România are buget de pensii, nu fonduri. Este o discrepanță între cele două termene. Ideea că pensiile în România sunt plătite din contribuțiile actualilor pensionari este greșită. Nu înseamnă că omul trebuie să fie plătit la pensie din banii lui. Cu banii lui s-au plătit pensiile celor de dinaintea lui. Vreau să văd cât mai mulți români că revin în țară pentru a contribui la bugetul de pensii”, a afirmat Mugur Isărescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google