Economic

Cine mai investește în România?

  • article_262231_1.jpg
 

Investițiile străine directe au totalizat în primele cinci luni 1,433 miliarde de euro, în scădere cu 31,5% față de perioada similară din 2009, când a fost raportat un flux de capital străin de 2,094 miliarde de euro.

România a atras anul trecut investiții străine directe de 6,329 miliarde de dolari, cu 54% sub nivelul din 2008. Aceasta este concluzia raportului prezentat recent de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) și citat de un portal economic. Chiar și așa, țara noastră a ocupat în 2009 poziția secundă în grupul țărilor nou intrate în Uniunea Europeană, după Polonia, și locul 15 dintre cele 27 state membre UE. În ceea ce privește situația din acest an, investițiile străine directe au totalizat în primele cinci luni 1,433 miliarde de euro, în scădere cu 31,5% față de perioada similară din 2009, când a fost raportat un flux de capital străin de 2,094 miliarde de euro, potrivit băncii centrale. BNR a raportat pentru anul trecut investiții străine directe de 4,89 miliarde de euro, jumătate din valoarea record înregistrată în 2008.
Din păcate, ultimele măsuri fiscale adoptate de Guvern nu sunt prea încurajatoare în sensul depășirii pragului de 7 miliarde dolari în investiții directe, reprezentanții Consiliului apreciind că măsurile adoptate de Guvern, respectiv scăderea salariilor bugetarilor cu 25% și majorarea TVA de la 19% la 24%, reduc și mai mult șansele de relansare economică. Practic, aceste măsuri au ca efect reducerea consumului, deci diminuarea șansei ca până la sfârșitul anului România să înregistreze o creștere economică. În aceste condiții, CIS este de părere că măsurile de austeritate trebuie să fie acompaniate de un set de măsuri care să ducă la relansarea economică, să sprijine investițiile și crearea de locuri de muncă.

Oficial, rămânem o destinație preferată
Cu toate acestea, reprezentanții autorităților spun că România rămâne o destinație preferată de investitorii străini, oferind o serie de avantaje competitive. „Trendul înregistrat de la lună la lună de investițiile străine permite să spunem că putem atinge măcar valoarea din 2009. Ritmul de scădere s-a redus de la lună la lună, începând cu ianuarie”, a declarat recent pentru aceeași sursă Sorin Vasilescu, director pentru investiții străine la Centrul Român pentru Comerț și Investiții Străine, din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA). El a arătat că un proiect de investiții nu este focusat doar pe România, ci sunt prospectate și celelalte țări din regiune, față de care piața locală are mai multe avantaje competitive. „Nivelul salariului este scăzut în România față de celelalte țări din regiune, cu excepția Bulgariei. Impozitarea este competitivă, și aici excepție face tot Bulgaria, cu o cotă unică de 10%. România oferă scheme de ajutor de stat pentru investiții prin care statul acordă granturi substanțiale pentru investitori”, a adăugat Vasilescu.

Intenții de investire de 1,2 miliarde euro
Pe de altă parte, Vasilescu a arătat că în acest an direcția la care lucrează a primit 23 de intenții noi de investiții, în valoare de 1,2 miliarde de euro, care ar urma să creeze 6.600 de locuri de muncă, ceea ce reprezintă un număr apropiat de proiecte cu cel de anul trecut în perioada similară, dar cu o valoare mai mare.
„Domeniile în care investitorii sunt interesați sunt cele din industria auto. De asemenea, energie regenerabilă, avem o investiție de peste 100 milioane de euro pentru producția de panouri fotovoltaice, materiale de construcție, industria petrolieră”, a arătat oficialul MECMA.
România a atras în primele patru luni 81 de proiecte de investiții greenfield, respectiv 6% din totalul înregistrat în Europa, fiind pe primul loc în Europa Centrală și de Est (ECE) și pe cinci în UE, potrivit raportului mondial al investițiilor 2010. În Europa au fost realizate 1.347 de proiecte, din care 1.292 în țările din UE. Astfel, România este pe primul loc la noi proiecte greenfield de investiții în acest an între țările din Europa Centrală și de Est, în condițiile în care Polonia a atras 77 de proiecte, Bulgaria 65, Ungaria 50, iar Cehia doar patru. România este devansată în UE doar de Marea Britanie, cu 291 de proiecte greenfield, Germania – 133, Franța – 117 și Spania – 111. Anul trecut, pe piața românească au fost realizate 201 proiecte greenfield, cu 155 mai puține decât în anul precedent. În aceste condiții, circa 5% din proiectele de investiții de la zero realizate în 2009 în Europa au avut ca destinație România. Și anul trecut România a fost pe primele locuri în regiune, fiind depășită doar de Polonia, unde au fost realizate 222 de investiții greenfield.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google