Binele cu forța? Nu-i nevoie

Recent, la o emisiune televizată, lansată cu tam-tam, un moderator plimbăreț pe la curțile mogulilor a încercat să resusciteze un politician care și-a avut momentul de glorie ehei, demultișor, acum vreun deceniu, când a ajunsîn turul al doilea al alegerilor prezidențiale, avându-l ca adversar pe Ion Iliescu. Și atât de tare s-au speriat atunci unii mari intelectuali ai nației – aceia antiiliescieni și antifesenisto-pedeseriști până-n măduva oaselor – încât s-au năpustit în studiouri tv ori au înșfăcat de la ziariști microfoane și reportofoane, somând sau, după caz, implorând cu lacrimi în ochi nația să voteze cu Ion Iliescu. Da, cu politicianul pe care-l făcuseră cu ou și cu oțet din ianuarie 1990 până atunci. Cu acela pe care-l acuzaseră de toate relele abătute asupra românilor și împotriva căruia strigaseră până la răgușeală pe la toate mitingurile. Asta așa, ca o paranteză…
Ați ghicit, probabil, că personajul a cărui resuscitare medatică s-a încercat este C.V. Tudor.  Recunosc, n-am privit și n-am ascultat toată emisiunea cu pricina și, cât am fost telespectatorul ei
n-am dat mare atenție verbalizărilor invitatului. Un fragment din discursul acestuia mi-a atras, totuși, atenția: „Un mare om de cultură spunea că poporul român nu e atent în momentele sale de răscruce. Îl vom trezi noi (recte C.V. Tudor și PRM-ul său – n.m.) de data asta. Dacă românii nu se trezesc, le vom face noi bine cu forța”.
N-o să insist – fiindcă n-are nici un rost – asupra putinței liderului PRM de-a face românilor binele ăsta. Ar trebui, mai întâi, ca partidul pe care îl conduce (cam sărăcit de membri…) să treacă pragul electoral și apoi să intre la guvernare, ca vioara întâia. Ceea ce e utopic. Vorba cuiva: dacă nema putirința, geaba chichirez gâlceava. Ce vreau să spun este că nu e nevoie ca românilor să li se facă „binele” cu forța. Și-l fac singuri, ori de câte ori merg la vot. Și-l fac ori de câte ori dau crezare promisiunilor fantasmagorice ale diverșilor Munchhausen mioritici. De pildă ale unuia care spune că a fost inspirat să-și facă partid și să candideze la Președinția României de faptul că a stat vreo două zile în arest. Insul e bine cunoscut pentru faptul că de când a luat în stăpânire cuvântul „senzațional”, acesta și-a pierdut orice sens. De aceea, nu e de mirare că din „programul” cu care aspiră la Cotroceni se numără puncte tari ca fularul: 20.000 de euro fiecărui cetățean care vrea să se apuce de afaceri, prioritate urmând a avea membrii încă neînființatului său partid (un alt comic vestit al politicii era mai generos: promitea 25.000 de euro cash fiecărui român din străinătate care s-ar fi întors în țară…),  susținerea primarilor penali, înființarea unei „companii naționale a averii” , „dividende” de 10 euro pe care le-ar putea primi „de mâine” oricare român, „să pună economia în mișcare”, impozitarea capitalului de-a valma cu amnistia fiscală, „alocație, pensie, salariu toată lumea” și alte asemenea gogomănii. Și mulți concetățeni de-ai noștri cad pe spate de admirație față de aceste „soluții”, sunt ferm convinși că le va pica para mălăiață, pierd nopțile holbându-se la televizor, ba mai dau și bani pe SMS-uri adresate – în direct și senzațional, firește – acestui nou slavator al patriei. Și pe urmă,  firește, se plâng că n-au bani de pâine pentru copii…