Sărmana limbă română…

Când sunt, cum se spune, la un pahar de vorbă, mulți dintre români simt așa, o nevoie irepresibilă să arate convorbitorilor cât sunt ei de culți și ce înalt știu să se exprime. Și cu cât țin mai abitir să epateze cu verbalizările lor, cu atât o fac mai lată. Chestiunea ar fi comică rău de tot, dacă unii dintre acești oameni n-ar fi dintre cei ce ocupă funcții de demnitate publică, adică reprezintă statul, România. Alții, chiar dacă nu ocupă asemenea funcții, fac politică, ni se prezintă și ne sunt prezentați drept modele de urmat. Nu mai vorbesc de alte persoane publice, dintre cele ce își etalează, pe la televiziuni, îndeobște, rețetele proprii ale reușitei în viață.
Iată câteva exemple, din miile care se pot da. „Eu, în tinerețe, eram amfitrion oriunde mă duceam!”, exclamă un cunoscut „finanțator” care, culmea, se și mândrește cu statutul de europarlamentar, adică e trimis să ne reprezinte în Europa. Și tot el: „M-am certat cu Icsulescu, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat. În schimb, Cutare e obraznic și umblă cu tot felul de jargoane pe care nu e bine să le dai la presă”.
„Am discutat cu primarul general despre accesele dificile în București”, grăia un fost premier într-o conferință de presă. Iar alt politician, aspirant chiar la cea mai înaltă funcție în stat, e celebru pentru câteva exprimări: „Din punct de vedere deciziile economice cele mari”, „sunt decât 35% în Parlament”, „avem decât o singură alternativă”,  „este o chestiune care am spus-o din prima zi”. Nu mai amintesc despre panseurile unui vestit primar bucureștean „care este”, că nu mai isprăvesc astăzi…
Cu asemenea mărețe pilde, ce-i rămâne cetățeanului obișnuit, dar fălos nevoie mare, și ’telectual mai ales când o jună de la televiziune îi proptește un microfon în față? Păi, să peroreze despre „bolnavii cardieci”, să declare că „da, tre’ să mă revergorez pă căldura asta, da’ berea e caldă, sucurile e calde…”. Sau să dea declarații realmente aiuritoare, precum acestea pe care le-am ascultat (și înregistrat) nu demult:  „Vreau să vă răspund pentru că datorită faptului că spațiul este limitat în limita capacității pentru care este destinat este insuportabil datorită fiind faptul că nu sunt spații mai cu aer, care să dea un spațiu mai elocvent pentru ca să fie un spațiu adecvat”; „Pe la ora două, două și ceva, s-a constatat o furtună din care n-am putut să dorm cu nevastă-mea împreună în pat, fiindcă s-a declanșat o destorsiune al unui degajament al unei construcții într-o apă”.
Ce-ar fi de făcut? Păi, ne spune un nene care arată țării, prin intermediul televiziunii că el are soluții, că nu e mai prejos la capitolul ăsta decât unii politicieni: „Nu știu ce-o să fac cu ei până la coadă… Cre’că nu știu, nu știu, cre’că trebuie să fac ceva până la coadă, că dacă nimeni nu ia măsuri… Ce să fac? Păi, nu știu, cre’ că nu știu…”.