Economic

Euro a ajuns la 4,2636 lei și dă frisoane celor care au credite în moneda unică

  • article_264165_1.jpg
 

Referința BNR a ajuns la un nou maxim al ultimelor cinci săptămâni, o paritate superioară, de 4,2642 lei/euro, a fost anunțată de Banca Națională în data de 23 iulie.

Ceea ce acum două zile părea doar un scenariu al analiștilor pesimiști, s-a transformat într-o realitate crudă pentru românii îndatorați în valută, în special în euro, sau pentru cei care dintr-un motiv sau altul trebuie să plătească facturi calculate în moneda unică. Practic, Banca Națională a României (BNR) a anunțat pentru astăzi un curs de 4,2636 lei/euro, cu aproape 4 bani peste nivelul atins în ziua precedentă, ceea ce înseamnă o creștere de 0,09% numai în 24 de ore. În acest fel, referința BNR a ajuns la un nou maxim al ultimelor cinci săptămâni. O paritate superioară, de 4,2642 lei/euro, a fost anunțată de Banca Națională în data de 23 iulie.
Potrivit unei agenții de presă, moneda națională a recuperat în debutul ședinței o parte din scăderea de marți, însă până la jumătatea ședinței cotațiile au revenit peste 4,26 lei/euro.  Inițial cotațiile au coborât sub 4,26 lei/euro, în ton cu evoluția pozitivă a valutelor din regiune, însă avansul leului a fost limitat de incertitudinile legate de posibilă remaniere guvernamentală, potrivit dealerilor citați de aceeași sursă. În jurul orei 10:10, euro a fost cotat chiar la 4,2560 – 4,2570 lei, minimul zilei.
Ulterior, odată ce sentimentul pozitiv a dispărut și de pe valutele din regiune, cursul valutar al leului a început să crească, iar în jurul orei 13:00 schimburile se operau la 4,2640 – 4,2655 lei/euro.
O paritate superioară, de 4,2642 lei/euro, a fost anunțată de BNR la 23 iulie. Comparativ cu nivelul de marți, referință a crescut cu 0,39 bani, de la 4,2597 lei/euro. Leul s-a întărit ușor însă față de dolar, astfel că bancă centrală a calculat o rată de schimb cu 2,47 bani mai redusă, de la 3,3582 lei/dolar la 3,3335 lei/dolar.

Euro, la mare preț la casele de schimb
Evoluția cursului a fost anticipată de mulți brașoveni, astfel că în jurul prânzului câteva case de schimb din oraș nu mai aveau euro la vânzare decât în bancnote mici de 10, 20 sau 50 de euro, sumele tranzacționate nedepășind 250-350 de euro/client, pentru va toată lumea de rând să fie mulțumită. În medie, prețurile de tranzacționare erau de 4,15-4,18 lei/euro la cumpărare și de 4,25-4,28 lei/euro la vânzare. Chiar și așa s-au găsit destui clienți dispuși să scape de lei și să-și țină economiile în valută. „Cumpăr ce găsesc. De aici 200 de euro, de dincolo 150 de euro, până ajung la suma pe care mi-am propus-o”, ne-a povestit un brașovean grăbit să „arunce” leii din portofel. La rândul său, un altul ne-a povestit cum a stat chiar la coadă la o casă de schimb dorind să cumepere euro, însă pentru „marfa”   s-a terminat, clienții au fost rugați să aștepte până la alimentarea casieriei. „N-am avut răbdare și am venit aici. Acum câteva săptămâni la fel   s-a întâmplat. Până au alimentat casa de schimb cursul a crescut cu aproape doi bani/leu”.
Și la ghișeele valutare ale băncilor din oraș a fost destulă agitație, însă nu toată lumea a cumpărat euro. Au existat și clienți care dorind să profite de un curs avantajos în comparație cu zilele trecute au vândut „euroii”. „Acum am prins un curs bun și pentru că am de făcut niște plăți în lei am preferat să schimb euro. Poate mâine nu mai crește”, ni s-a confesat o doamnă cu spirit de afacerist.

Ratele bancare, cele mai afectate
Deprecierea monedei naționale este pe placul exportatorilor. Ei primesc un balon de aer pe timp de criză în sensul că pentru aceeași cantitate de marfă vândută astăzi clienților din străinătate care plătesc în euro încasează mai mulți lei în comparație cu zilele precedente. Totodată, din evoluția cursului valutar câștigă și cei care își țin economiile euro. Din păcate, creșterea cotației monedei unice nu cade tocmai bine celor care au de achitat rate bancare sau pentru contracte de leasing, facturi de telefonie, internet sau TV și care calculate în euro sau dolari americani. Cazul debitorilor instituțiilor financiare este cel mai trist din punct de vedere matematic. Aceștia, pe lângă sumele inițial calculate de bancă sau de societățile de leasing, vor trebui să suporte și diferențele de curs, deloc de neglijat în cazul unor sume de ordinul sutelor de euro. Practic, creșterea cursului leu/euro nu cade bine nimănui mai ales că este de notorietate faptul că aproape toate produsele și serviciile de pe piață s-au scumpit de fiecare dată când moneda euro s-a apreciat în raport cu leul românesc. În schimb, când leul a câștigat teren în fața monedei unice importatorii nu au redus prețurile, consumatorii fiind obligați să cheltuiască la fel de mult ca și înainte de modificarea cursului. În consecință, este de așteptat ca în perioada următoare prețul carburanților să suporte noi majorări, ceea ce ar atrage după sine scumpiri în lanț în toată economia. De asemenea, afectați de evoluția cursului sunt și cei care se pregătesc să călătorească în străinătate, care vor fi nevoiți să cheltuie mai mulți lei decât aveau programați inițial.

 

Un euro 4,4 lei?
Din păcate, nici viitorul mai îndepărtat nu este prea „luminos”. Potrivit unei analize realizate de o cunoscută firmă de analiza financiară din străinătate, citată de o agenție de presă, cursul leului ar putea coborî la un minim record față de euro din cauza instabilității politice din România, dar și în contextul deteriorării cererii pentru active riscante pe fondul temerilor privind economia globală. Practic, potrivit sursei citate, cursul ar putea crește la circa 4,4 lei/euro, apropiat de minimul record de 4,4012 lei/euro înregistrat pe 29 iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google