Economic

„Ziua Energiei” Brașov, la a III-a ediție

  • logomytex.png
 

La evenimentul din acest an au fost abordate două subiecte de importanță majoră: localitățile cu autonomie energetică din resurse proprii și calitatea în proiectele eoliene

Compania Transfer de Tehnologie și Management (TTM) SRL și Camera de Comerț și Industrie (CCI) Brașov au organizat ieri a treia ediție a conferinței „Ziua Energiei”, eveniment care abordează an de an domeniul energiei din surse regenerabile. Astfel, la întâlnirea de ieri, unde au fost invitați printre alții reprezentanți ai ANRE și ai Asociației Patronale Surse Noi de Energie (SUNE), au fost discutate două subiecte de importanță majoră, cum ar fi „localitățile cu autonomie energetică din resurse proprii” și „calitatea în proiectele eoliene”.
Potrivit lui Jurgen Ludwig, directorul TTM, „județul Brașov și regiunea Centru nu se pretează pentru investiții în proiecte eoliene, deoarece potrivit studiilor în zona noastră media puterii vântului este doar la jumătate din cea din zona Dobrogei”. „Chiar și așa”, a apreciat reprezentantul TTM, „există numeroase posibilități de creare a unor sisteme de energie regenerabilă. Administrațiile locale au șansa demarării acestor proiecte, extrem de avantajoase pentru comunitate”. De altfel, această idee a prins destul de bine în ultima perioadă în țara noastră, la Avrig (județul Sibiu) și Întorsura Buzăului (județul Covasna) fiind deja demarate două proiecte de acest gen prin intermediul cărora, în câțiva ani, cele două localități vor deveni independente din punct de vedere energetic.

Energie verde din microhidrocentrale
Un asemenea proiect ar putea fi demarat și în județul nostru și chiar la nivelul municipiului Brașov, este de părere președintele CCI Brașov, Nicolae Ţucunel. „Sunt și aici câteva zone cu vânturi mai puternice, dar investitorii nu sunt interesați. În schimb, în zona Brașovului, dezvoltarea energiei verzi s-ar putea realiza cu ajutorul microhidrocentralelor de până în zece megawați care ar putea fi amplasate pe Olt, pe Târlung sau pe Ghimbășel. Cei de la Hidroelectrica au în vedere astfel de proiecte. Unele microhidrocentrale au fost abandonate la Revoluție, iar statul nu a mai investit nici un leu”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google