Silviu și prigoana (I)

Pe vremea lui Ceaușescu, apăreau, firește, doar ziare de stat. Și doar cu aprobarea partidului comunist. Chiar și acelea erau supuse cenzurii, la fel ca televiziunea și radioul, care erau, bineînțeles, tot de partid și de stat. Exista până și o listă de cuvinte a căror folosire în presă și literatură era interzisă.
Nu după multă vreme de la momentul decembrie ’89, adică de când ne redobândisem, ca nație, libertatea de exprimare, libertatea presei, în primul „parlament liber” de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a găsit un ins care să propună, cu grăbire, un proiect de lege a presei, deși noua putere nu abrogase legea presei dată de Ceaușescu. Proiect care a fost susținut și de alți colegi de-ai săi. Vasăzică nici nu ne dezmeticisem bine, nici n-apucasem să ne refacem vocile după atâta strigat „Jos Ceaușescu!” și „Jos comunismul!”, că se și găsiseră unii care să-l copieze pe Cârmaci! O parte a explicației a fost fenomenul Pieței Universității și felul în care acesta a fost reflectat în presa nefesenistă a vremii. Despre cealaltă parte voi vorbi mai încolo.
Încercarea de atunci n-a reușit. Cum n-au reușit nici acelea care au urmat până prin anul 1996, dacă nu mă înșel, când a venit la putere Convenția Democrată. Chiar și atunci au existat voci – inclusiv a președintelui de atunci al țării – potrivit cărora presa e cam slobodă în țara asta.
Ei, bine (e doar un fel de-a spune, fiindcă în realitate nu-i deloc bine) în anul de grație 2010 apare un individ pe nume Prigoană, care – profitând de calitatea de parlamentar – revine, alături de alți 10 colegi de-ai d-sale, cu un proiect vizând punerea botniței în cazul presei scrise și a celei online. Nu mai reiau acum prevederile acestuia, cine e interesat le-a citit sau le poate lectura în ziare sau pe internet. Citez doar o formulare din expunerea de motive : „Ne preocupă  otrava din alimente, otrava din aer și apă, însă nu facem nimic pentru a reduce otrava informațională”. În consecință, dl. Prigoană & Company propun ca presa scrisă și cea online să fie puse sub autoritatea Consiliului Național al Audiovizualului, acesta urmând a stabili și criteriile privind acordrarea „licențelor” pentru tipărirea ziarelor și revistelor și găzduirea pe servere a publicațiilor.  Și, evident, având puterea de a aplica sancțiuni, mergând până la suspendarea „licenței”.

    (continuare în numărul de mâine)