Prigoana lui Silviu (III)

Deși inclusiv lideri ai partidului din care face parte dl. Prigoană au declarat că nu-i susțin proiectul de lege prin care poftește să facă „ordine”  în presa scrisă și online, acest domn, dimpreună cu ceilalți zece parlamentari pe care i-a găsit să semneze alături de d-sa nu formează un grup singular. Politicienii, îndeobște, au cel puțin un dinte împotriva presei. Știu, se spune că presa este curtată – uneori la modul grețos – de politicienii din opoziție și privită cu dușmănie, chiar cu ură de cei de la putere, indiferent de partidele din care și unii, și alții fac parte. Dar se întâmplă, și nu rareori,  ca și politicieni din opoziție să aibă manifestări împotriva presei. Și chiar atunci când nu se manifestă public, majoritatea politicienilor – fie ei la putere, fie în opoziție – privesc presa ca pe un obiect a cărui stăpânire sau al cărui control tare ar vrea s-o ori să-l dețină.
Se știe, pentru politicieni presa e bună atunci când o pot comanda sau manipula astfel încât să le servească interesele, de orice natură: politice, economice ș.a.m.d. E bună atunci când îi arată nu așa cum sunt, ci așa cum vor să pară și când lovește cât mai tare în adversarii lor. Adică îi slujește pe ei în bătăliile pe care le duc. Nu contează armele. Mi s-a întâmplat să aud un politician acuzând o publicație că nu-i respectă „dreptul la imagine”, că „minte” și „denigrează”, fiind „plătită” de un dușman al său, deși prezentase declarații ale unui alt politician, făcute într-o conferință de presă, plus documente în sprijinul afirmațiilor și îi ceruse părerea celui vizat. Apoi, același politician a pus la cale contraofensiva, într-un alt ziar, aparținând unui prieten, unde a apărut imediat un text la adresa adversarului politic. Un text în care se lansau acuzații foarte grave, fără nici cea mai mică probă, la modul „se zvonește că…” sau „mascate” în întrebări „nevinovate” gen „este adevărat sau nu că v-ați bătut nevasta? că ați făcut trafic de influență pe lângă Isculescu pentru Cutăreanu? că aveți un hotel în Austria?” etc. Totul impregnat cu epitete veninoase și cu ironii de maidan. Cineva din redacția aceea mi-a spus că textul venise de la însuși politicianul răzbunător, cu indicația expresă de a nu-i fi modificată nici o virgulă… Cam asta e presa pe care o visează mulți politicieni. Prin tot soiul de proiecte legislative de genul celui al d-lui Prigoană sau chiar mai rele (cum au tot fost, din 1990 încoace), nu vor decât să controleze ei și presa scrisă, și pe aceea de pe internet. Fie și prin intermediul Consiliului Național al Audiovizualului, că și acolo membrii sunt puși după algoritm politic.
În realitate, nu asemenea inițiative care dovedesc o anume lipsă de organ pentru percepția principiilor democratice schimbă în bine presa, fie ea din România sau de aiurea. O schimbă piața. Fiecare popor are nu doar politicienii pe care îi merită, ci și presa pe care o merită. Atâta vreme cât pe piața media va exista cerere semnificativă pentru sordid, pentru bârfă, pentru scandaluri, pentru rufe cât mai murdare fluturate în public, se vor găsi destui care să răspundă acestei cereri. Și nici o lege nu-i va putea opri, ci doar va pune opreliști presei (mai) serioase. Dar poate că asta se și urmărește…