Rău, adică bine

Prin  natura profesiei, sunt silit zilnic să ascult baliverne și enormități debitate la foc automat de politicieni. Ieri, de pildă, l-am auzit pe un vajnic parlamentar glăsuind cu patos: „Sunt foarte multe lucruri bune care sunt suportate foarte greu de populație”. Am rămas, vorba aia, paf! Ca o paranteză, recunosc că, deși fac presă de atâta vreme și am văzut și auzit multe, ajungând uneori să cred că nimic din ceea ce spun sau fac politicienii băștinași nu mă poate surprinde, descopăr mereu că nu e așa.
Ce a spus parlamentarul respectiv mi-a amintit, după câteva momente de uimire, de acel „pentru a ne fi bine mâine trebuie să ne fie rău azi”, care ni se inocula pe vrmea lui Ceaușescu. Niciodată
n-am putut să înțeleg și nici să accept condiționalitatea aceea dintre rău și bine. Mai ales că „mâine”-le acela nu mai venea deloc, dimpotrivă, lucrurile mergeau din rău în mai rău. Era ca afișul din unele localuri: „azi nu se fumează, mâine da”. Și mi-a mai amintit despre lozincăraia repetată obsesiv tot pe atunci, despre „minunatele condiții de muncă și de viață ale întregului popor”, în vreme ce lumea obișnuită era obligată să dea zilnic teste de supraviețuire. Că ultima lozincă contrazicea flagrant prima „indicație” nu conta pentru ideologii vremii…
Ţin minte că unii dintre noi ne întrebam, cu o ironie amară: „Dacă totul e atât de bine, atunci de ce o ducem atât de rău?”. Ei, se pare că întrebarea de atunci a fost readusă în actualitate de inși precum parlamentarul ale cărui spuse le-am citat la început. Inși care țin morțiș să ne bage în cap că negrul e de fapt, alb ca zăpada și că negativul e pozitiv. Că, de fapt, nu suferim, ci suntem fericiți. Că nu trăim tot mai prost, ci suntem din ce în ce mai îndestulați. Altă interpretare: că politicienii care ne conduc ne fac rău spre binele nostru. Cum ar veni, e un rău doar așa, aparent. Sau, mai știi, nici nu ne fac rău, ci bine de-a dreptul, numai că noi fie nu ne dăm seama, fie nu vrem să recunoaștem asta.
Habar n-am dacă dl. în cauză chiar crede în ce spune sau ne face, așa, o aroganță. Dar se dovedește un silitor promotor al limbajului paralel prin care foarte mulți politicieni comunică public. În această formă de discurs, cuvintele își pierd subit înțelesurile din Dicționarul explicativ al limbii române, căpătând deseori altele contrarii. De aceea, ar trebui întocmit – cum discutam cu un prieten – un alt dicționar, unul, să-i spunem, politiciano-român. Astfel, când un politician clamează că moare de grija cetățenilor, trebuie înțeles că, de fapt, nu dă doi bani pe ei. Iar când aruncă vorbe precum adevăr, moralitate, corectitudine, colaborare, respect, la fel. Totul e invers: minciună, imoralitate, incorectitudine, dat la oase, dispreț.