România, din nou pe ultimul loc

Potrivit unui raport prezentat la cea de-a zecea reuniune internațională pe tema biodiversității, care se desfășoară zilele acestea în Japonia, nepăsarea față de distrugerea mediului și dispariția unor specii de plante și animale costă omenirea trilioane de dolari anual. Adică mii de miliarde. De altfel, datele din respectivul raport sunt confirmate de o analiza a reputatei PricewaterhouseCoopers, care estimează că pierderile cauzate de reducerea biodiversității se cifrează anual între 2 și 4,5 trilioane de dolari, respectiv între 3,3 și 7,5% din produsul intern brut global. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii arată că în prezent o cincime din speciile de plante din lume sunt amenințate cu dispariția. „Dacă nu facem nimic, nu numai că pierdem sume imense de bani, ci și beneficii curente și viitoare. Riscul este că îi împovărăm pe săraci și creăm probleme inutile generațiilor următoare”, a arătat coordonatorul raportului de care aminteam la început. Analiza PricewaterhouseCooper afirmă că toate sectoarele de activitate vor fi afectate de reducerea resurselor naturale, iar impactul se va reflecta în prețurile produselor, disponibilitatea acestora, costurile finanțărilor, perturbarea climei, perturbări ale lanțurilor de aprovizionare pentru consumatori, companii și guverne. 
Știu, sună cam sec, dar asta nu înseamnă că nu e adevărat. Și extrem de îngrijorător. Dar ecosistemele chiar fac bani, iar distrugerea lor costă mult. Foarte mult. De pildă, s-a calculat că banala polenizare pe cale naturală  produce 153 de miliarde de dolari anual, iar recifurile de coral – alte 172 de miliarde de dolari. Pe de altă parte, distrugerea pădurilor cauzează pierderi incalculabil mai mari decât câștigul obținut din valorificarea lemnului astfel obținut; exemplele cele mai la îndemână sunt inundațiile și alunecările de teren.
La Conferința Națiunilor Unite desfășurată anul trecut la Copenhaga, s-a dat publicității un raport semnat de specialiști ai Băncii Mondiale, ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și ai unor organizații internaționale de mediu, raport în care scrie negru pe alb că România este singurul stat al Uniunii Europene care a tratat „fără seriozitate” (un eufemism diplomatic, desigur) ariile protejate, încălcând astfel condițiile de aderare.  De altfel, această „neseriozitate” a determinat UE să dea în judecată țara noastră la Curtea Europeană de Justiție. Riscăm foarte mult astfel să pierdem câteva zeci de milioane de euro din fondurile europene care se alocă ariilor protejate. Că situația nu s-a îmbunătățit de atunci o dovedește faptul că datele prezentate acum, la reuniunea internațională din Japonia, plasează țara noastră pe ultimul loc (și la acest capitol…) din 193 de țări, în privința conservării biodiversității. Nu-i de mirare, dacă avem în vedere faptul că Guvernul nu a alocat, în ultimii trei ani, finanțare pentru ariile protejate, deși era obligat prin lege s-o facă. În schimb, se insistă cu o încăpățânare aproape irațională pentru construirea unei șosele prin inima unei rezervații considerate a fi ultimul peisaj forestier intact din Europa la sud de Cercul Polar sau pentru o altă șosea, care să traverseze zeci de habitate teoretic protejate. Sunt doar două exemple dintr-o mulțime.
La marginea unei comune din apropierea Brașovului este un deal pe care se înălța o minunăție de pădure de pini. Am scris „se înălța”, fiindcă nu demult am fost acolo și am văzut că arborii fuseseră doborâți cu sălbăticie. Unii zăceau, cu crengi cu tot, unde fuseseră tăiați, alții fuseseră trași mai încolo și „toaletați”, ajungând la stadiul de bușteni buni de cărat. Am întrebat un localnic de ce s-a făcut distrugerea aceea. Mi-a răspuns sec, definitiv: „Așa a vrut primarul!”.