Două țări

Banca Națională a României are cea mai mare rezervă de aur dintre băncile centrale din regiune, avere valorând peste 3,2 miliarde de euro. Rezervele valutare totale ale BNR sunt, de asemenea, impresionante: aproape 32 de miliarde de euro.  Aceeași Românie este, însă, una dintre cele mai sărace țări din Europa, iar standardul de viață al marii majorități a populației se deteriorează în continuare, în ritm tot mai rapid.
Mulți politicieni români – mai ales dintre aceia care declară că ocupă funcții publice ca „soluție anticorupție” , fiindcă ei, chipurile, nu-s coruptibili, fiind bogați din oficiu – își trimit copiii la școli în străinătate, le cumpără autoturisme valorând  uneori cât salariul pe 50 de ani al unui profesor și le dau bani să-i spargă în cluburile de fițe. În aceeași țară, conform datelor unor organizații nonguvernamentale, numărul copiilor săraci bate spre jumătate de milion, iar rata abandonului școlar s-a triplat.
În România, unui vameș i s-au furat din vilă vreo 100.000 de euro, în bani și bijuterii. S-a aflat de asta numai fiindcă hoții au fost prinși, iar prejudiciul – recuperat în proporție de 99%, mai puțin ce cheltuiseră fraierii de hoți într-un bar de strip-tease din apropiere. De unde avea sărmanul bugetar vila, banii, bijuteriile, bașca vreo câteva mașini nu s-a descoperit fiindcă nici o autoritate a statului n-a fost interesată de subiect. Tot în România, aproape jumătate din populație trăiește în ceea ce statisticile denumesc „sărăcie relativă”.
Nota de plată a unui chiolhan  de interlopi, bucuroși că au fost eliberați din arest pe motiv că „nu prezintă pericol social”, s-a ridicat la peste 7.000 de euro, bașca bancnotele date maneliștilor. În același timp, potrivit cifrelor Băncii Mondiale și ale UNICEF, circa două milioane de români se chinuie să trăiască din 9 lei pe zi. Cum? Simplu: cum or ști! 
Avem, așadar, până la urmă, nu una, ci două Românii. Una a lor, în care criza e oportunitate sau, dacă nu, atunci se traduce prin faptul că nu mai fac bani chiar ca înainte, ba chiar unii mai și pierd, să zicem un milion din zece ori o sută de mii dintr-un milion. Alta – a  restului, a câtorva milioane de oameni care așteaptă cu groază facturile de iarnă, mănâncă pe sponci, nu-și permit o haină nouă și calculează cu înfrigurare cam cât i-ar costa o gripă și ce alte cheltuieli să mai taie în acest nefericit caz.
Cum ne-am trezit cu două țări în același spațiu ocupat, pe hartă doar de una? Vedeți, asta mă preocupă pe mine, nu circul cu votul și non-votul de la moțiune, care a semănat cu cârâiala unor vulturi ce-și dispută un leș .