Închisoarea din lagăr

În „Arhipelagul Gulag”, Soljenițîn scrie la un moment dat despre o răscoală a deținuților dintr-un lagăr unde puterea sovietică întemnițase „elementele dușmănoase” (înțelegând prin asta și cetățenii care nu întreprinseseră nimic contra statului, dar fuseseră turnați de „vigilenții de serviciu” ori, pur și simplu, fuseseră arestați și condamnați doar să fie la număr). Răsculații s-au baricadat în lagăr, au luat în stăpânire magazia de alimente, au rupt gardurile ce despărțeau pavilioanele, apoi s-au pregătit de apărare și au pus paznici să vegheze ca nu cumva gardienii, rămași în afara perimetrului, să atace pe nepusă masa. Deși erau tot închiși, se simțeau liberi. Și ce credeți că au făcut? Au purces la înființarea a numeroase comitete și comiții, taman după modelul statului care îi întemnițase și pe care ajunseseră să-l urască! Culmea culmilor, prima „instituție” creată de acești deținuți a fost… o închisoare! În lagărul-pușcărie pe care îl controlau! Natura umană e mereu plină de suprize, nu-i așa? 
Cam la fel reacționează și destui dintre concetățenii noștri. Când trăiau sub Ceaușescu și clica lui securisto-comunistă, erau (eram cu toții, cei care am prins acele vremuri) asemenea deținuților dintr-un lagăr. Chiar așa se numeau sateliții Moscovei: lagărul socialist. Munceau pe mai nimic, sufereau de foame și frig, erau mereu cu frica-n sân, îndurau umilințe peste umilințe, de la cele „de serviciu” la acelea presupuse de procurarea unor produse, erau siliți să participe la „construirea societății multilateral dezvoltate”, fiind scoși la muncă (fie acolo unde erau angajați, fie la „voluntariat” obligatoriu) și duminica, teoretic singura lor zi liberă… După ce mărețul cârmaci și-a luat zborul, s-au simțit liberi. Au ieșit pe străzi, s-au bucurat de libertate, de dispariția partidului unic, de alimente la liber (vă mai amintiți de cartelele din anii ’80?), de faptul că programul de televiziune nu mai dura două ore (și acelea umplute cu două telejurnale și-o cuvântare la vreo plenară), de volatilizarea „securistului de întreprindere”, a secretarului de partid pe fabrică, secție și atelier, de posibilitatea de a nu mai lucra la stat, ci la privați, ba chiar de a-și deschide afaceri proprii ș.a.m.d.   
În anii din urmă, însă, mulți români au început să gândească altfel. Mai dă-i naibii de privați, că se îmbogățesc pe munca noastră! La ce bun atâtea partide? Doar se ceartă, fură, pun mâna pe funcții și toacă banii! Prea multă libertate strică! Nu vedeți ce haos e de sus până jos, de
ți-e și frică să ieși pe stradă? Trebuie o mână forte, dom’le, să facă ordine în țară! Ce-a reușit Ceaușescu să construiască ăștia nu-s în stare nici să dărâme (ei, nu! și, pe urmă, To’arășu’ n-a construit nimic, au făcut-o pălmașii ținuți cu anii în barăci mizere, exact ca în lagăr). Pe vremea „ailaltă”, de bine, de rău, avea tot omu’ loc de muncă, locuință de la stat, nu ca acum, cu șomaj și atâția inși lăsați fără case de escroci sau executați de bănci! Etc.
Nu seamănă teribil nostalgia asta cu închisoarea înființată de acei deținuți în lagăr?