O alegere

Forțând puțin comparația, liberalii sunt acum în postura unei june cam fițoase curtate de doi șmecheri din cartier. Nu în primul rând pentru frumusețe ori moralitate, cât pentru potențial: cine o va cuceri, va fi cel mai tare din parcare. Fata este, însă, năzuroasă. A fost cu fiecare dintre cei doi și știe cum e. Deocamdată, e mai apropiată de unul și îi bagă strâmbe celuilalt, dar problema este că acesta e „pe felie”, controlează aproape tot ce mișcă în cartier. În plus, nu-i prea place modul în care se comportă primul cu ea. Grea alegere!
PNL a fost la guvernare cu PD-L. Și în perioada aceea scandalurile dintre palate – Cotroceni și Victoriei – s-au ținut lanț. Apoi a guvernat singur, însă n-ar fi reușit fără sprijinul PSD-ului condus de Mircea Geoană. S-a revanșat și prin modul în care
s-au împărțit atunci fondurile în teritoriu, și prin sprijinul pe care l-a acordat, în turul al doilea al prezidențialelor, candidatului social-democrat. Nu este, așadar, chiar cum spun unii de la PSD: „Fără noi, nu guvernați voi!”. Fiecare parte a primit ceva. Acum, PNL este tot aliat cu PSD, contra Guvernului, Președinției și
PD-L. De când Mircea Geoană a cedat șefia partidului, alianța este, însă, una mai degrabă între adversari, decât între amici. Fiecare dorește să fie vioara întâia, fiecare dintre cei doi lideri vrea să fie perceput drept șeful opoziției. De aici schimburi de replici contradictorii și persiflante. Și tot de aici eșecul unor demersuri prezentate drept comune – cel mai recent fiind cel al moțiunii de cenzură. Acesta a fost un eșec încă dinaintea votului, din cauză că PNL voia una (moțiune însoțită de răspunsul la întrebarea „ce vrem să punem în loc dacă dăm jos Guvernul Boc?”, recte o propunere comună de premier și, eventual, un crochiu al programului de guvernare), iar PSD – alta (moțiune și atât, să nu reiasă că partidul care s-a impus a fost cel liberal). S-au adăugat și declarațiile acelea: „mai avem nevoie de patru voturi”, „ne mai lipsesc două”, „avem mai multe decât ne trebuie”, pentru ca în Parlament să se constate că optimismul n-a avut acoperire…
Acum, după ce-a trecut moțiunea, dinspre PD-L adie spre liberali o boare călduță,  Vasile Blaga spunând că este „absolut necesară” o îmbunățățire a relațiilor dintre cele două partide. Ba a întins și o nadă: „nu trebuie să discutăm de guvernare imediat”. Cum ar veni, nu azi, dar mâine-poimâine de ce nu?  Iar la această poziție s-a raliat de îndată și UDMR, prin vocea lui Borbely Laszlo: „O reconciliere trebuie să existe”.   
Judecând strict din perspectiva unui calcul rece, în termeni de câștig, PNL are mult mai multe de obținut de la PD-L decât de la PSD. Între cele trei partide, social-democrații sunt cotați primii, iar democrat-liberalii ultimii. Dar sunt la guvernare, adică au în mâini pâinea și cuțitul. Cei dintâi vor să obțină cât mai mult, totul dacă se poate, pe când ceilalți nu țintesc decât să nu piardă totul. Or, între cineva care se uită de sus la tine, de pe pământ ferm, și altcineva aflat în pericol de a se prăbuși, cine e dispus să ofere mai mult?
Și nu vorbesc, în privința PD-L, despre Emil Boc (după părerea mea, acesta e deja trecut), vorbesc despre Vasile Blaga, ceea ce nu-i deloc același lucru.
Mai este ceva. Un lucru deloc lipsit de importanță. Crin Antonescu și Victor Ponta vor fi, cel mai probabil, contracandidați la viitoarele alegeri prezidențiale. Ceea ce nu este deloc de natură a favoriza colaborarea. Spre deosebire de social-democrați, PD-L nu are un nume cu șanse comparabile; avantaj PNL, care poate negocia și o susținere pentru Cotroceni a liderului său.
Spre cine se vor îndrepta liberalii? Pe cine vor alege? Fiindcă e clar că nu vor mai fi curând în postura de a ajunge singuri la guvernare.