Situațiunea

Criză teribilă, monșer! E o criză, mă-nțelegi, care poți pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă… S-a isprăvit… Nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!… Eu pot pentru ca să-ți spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar știi?… foarte rău!! foarte rău!!! pentru ca să ajungem să vedem țara mea, care era peste putință ca să prevază cineva o situațiune foarte tristă, fiindcă le-am spus și dumnealor… zic: pot pentru ca să spui că nu se prevede ceva mai trist, ca să vie un moment orișicât ai zice, când vezi că bate falimentul la ușe și nu mai e nici un patriotism…
Caragiale a scris cuvintele de mai sus acum peste 100 de ani („Situațiunea” a apărut în 1901). Dar dacă ar mai trăi și le-ar scrie azi ar fi la fel de -, dacă nu și mai valabile, în special dacă le-ar pune în gura unui parlamentar. A unuia care face naveta între posturile de televiziune, în studiourile cărora căinează biata țărișoară și plânge de sare cămeșa de pe dânsul de mila „rrromânilor” amărășteni. Iar între două drumuri din astea, pune la cale, dimpreună cu onor colegii din Senat sau Camera Deputaților, majorarea zdravănă – cu vreo 30% – a bugetelor pe anul viitor ale acestor instituții. Pentru ce? Păi, de pildă, șapte milioane de euro va costa doar parcul auto al parlamentarilor, care se va înnoi cu autoturisme de teren (justificarea fiind că aleșii nației fac, nu-i așa, teren…) și cu unele de lux; pentru plata sporului „pentru condiții grele de muncă” se vor aloca alte aproape două milioane de euro (așa „condiții grele” ca la Parlament și-ar dori, cred, și ceilalți români…); pentru indemnizații, diurne, sume forfetare,  benzină și motorină, birouri, dulapuri, corpuri de iluminat, covoare și-așa mai departe. Parlamentul României este, de mulți ani, un adevărat combinat de stat care înghite bani cu nemiluita și produce… aici vă las dvs. (ne)plăcerea de a completa. Forul legislativ își majorează bugetele în vreme ce nu puțini membri ai săi țin discursuri despre criză și solidaritate în fața acesteia, se plâng că le e greu și lor, îndeamnă populația să fie cât mai cumpătată, să învețe a trăi cu bani puțini, să bea ceaiuri în loc să ia medicamente etc. Își majorează sumele pentru sporuri în vreme ce altor bugetari li s-au tăiat salariile și sporurile, prevăd bani pentru cumpărarea a zeci de mașini, când primăriilor, de pildă, le este interzis așa ceva (că doar e recesiune, nu?) și când Guvernul se pregătește să-l taxeze la sânge pe imprudentul cetățean de rând care plănuiește să-și cumpere – din banii săi, nu ai statului – un autoturism, fie el nou sau second-hand.
Parlamentul democratic este, firește, instituție fundamentală a unui stat de drept. La noi, însă, această instituție este compromisă tocmai de aceia care o alcătuiesc.  Asta, cred eu, este vina de căpetenie a multor senatori și deputați: că prin isprăvile și comportamentul lor murdăresc instituția pe care o reprezintă. Îi subminează credibilitatea și îi determină pe destui alegători, care încă mai confundă forul legislativ cu aceia care îl populează să dușmănească și să hulească instituția în sine. Ceea ce este periculos. Iar parlamentarii care, prin comportamentul lor, îi determină să gândească așa, pot fi acuzați că atentează la fundamentul statului de drept.
Apropo: ce se mai aude cu reducerea numărului de parlamentari, votată la referendum?