Estul sălbatic

Potrivit notelor diplomatice publicate pe site-ul Wikileaks (apropo, oficiali de rang înalt din SUA și Canada – mari apărători ai principiilor democratice, desigur, printre care și acela la liberă exprimare – cer vânarea ca terorist și condamnarea la moarte a fondatorului acestui site de internet…), fostul comisar european pentru Relații Externe ar fi declarat, în 2004, că România nu era pregătită să adere la Uniunea Europeană, caracterizând-o drept „un stat sălbatic”.
Potrivit dicționarului, cuvântul „sălbatic” are o grămadă de înțelesuri: primitiv, grosolan, barbar, crud, rudimentar, neevoluat, nemilos, violent, aflat în prima fază de dezvoltare a societății omenești, care nu respectă conveniențele sociale ș.a.m.d.
2004 a fost ultimul an al guvernării Năstase. O guvernare venită după zgomotul haotic al anilor în care la putere a fost uriașa deziluzie numită CDR. O guvernare de mână forte, în sensul că premierul era de-adevăratelea „la butoane” și nimeni nu se putea măcar gândi să-i sufle în ciorbă. Pardon, în supă. Astăzi, vocile din PSD, începând cu aceea a d-lui Victor Ponta, susțin că acea guvernare a fost cea mai de succes, cel puțin din epoca post-decembristă. Argumente sunt: inflația a scăzut, ajungând în 2004 pentru prima dată la sub 10% ; produsul intern brut s-a mărit (creșterea economică a ajuns de la 2,1% în 2000 la 8,5% în 2004). Deficitul bugetar s-a micșorat, mai puțin în ultimul an de mandat, când, deh, veneau alegerile și era nevoie să se arunce cu bani; firește, ăsta nu este un cap de acuzare doar la adresa guvernării pesediste, că toate partidele aflate la un moment dat la putere procedează la fel.  
Tot atunci, însă, s-au consolidat puternic  „baronii locali”, care stăpâneau județele precum seniorii feudali și alocau discreționar resursele. Tot atunci s-a dezvoltat plenar, să zic așa, fenomenul corupției. S-a încurajat puternic îndatorarea populației, prin credite „doar cu buletinul” și ipotecare, iar prețul acestei politici îl plătim acum cu asupră de măsură. S-au instituit, pentru unele categorii de salariați ai statului (diplomați, magistrați, funcționari din penitenciare etc.), pensii care nu mai aveau la bază principiul contributivității, ci un procentaj din salariile de la finalul carierei, iar asta a deschis larg ușa acelor „pensii nesimțite” acuzate mai târziu. S-a „implementat” un nou concept, acela al datoriei publice locale. S-a făcut o vânzare cu multe semne de întrebare, a celei mai mari companii de stat, cedând astfel, pe un preț apreciat drept foarte mic, controlul nu doar asupra acelei companii, ci și al unor resurse strategice, la care statul nu mai poate apela nici în caz de forță majoră. S-a încheiat extrem de păgubosul contract pentru autostrada invizibilă, ale cărui ponoase le tragem încă și le vom mai trage.
România – „stat sălbatic” în 2004? Da, se poate spune și asta. Dar, vorba cuiva, tare sunt curios cum ar califica acel demnitar România anului 2010…