Vorbe goale

De la înălțimea funcției de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl. Valeriu Tabără s-a îmbățoșat contra „majorărilor inexplicabile de prețuri” în magazine și-a înștiințat nația că va propune dumnealui Uniunii Europene adoptarea unei decizii în urma căreia la alimentele de pe rafturi să se afișeze pe etichete două prețuri: cel de achiziție și cel de vânzare. Cum ar veni, ministrul nostru poftește să comande așezarea taberei nu doar în biata noastră Românie, ci și în ditamai Europa. Că doar ora exactă în materie de prețuri la alimente pe continent se dă din biroul său de la București! 
Altfel spus, dl. Valeriu Tabără vrea să-i oblige pe onor comercianții să se dea singuri în gât, astfel încât lumea să aibă un motiv foarte vizibil să-i ia cu huo și să le scuipe vitrinele. Să vedem și ce zic alții. Liderul federației sindicale din industria alimentară, de pildă, spune că asemenea declarații sunt praf în ochi. Adică sunt menite doar să creeze populației impresia că uite, dom’le, se încearcă a se lua oarece măsuri. Iată ce ministru bun avem, iată ce grijă are față de oameni!
Nici șeful Fedrației Patronale din Industria Alimentară nu ridică în slăvi inițiativa d-lui ministru. Dimpotrivă. Spune că prețul de achiziție și prețul de raft sunt lucruri diferite. A doilea nu reprezintă, pur și simplu, adaosul comercial decât la magazinele foarte mici. Celelalte au adaos comercial și buget. Or, câtă vreme nu se pot cuantifica bugetele, propunerea d-lui Tabără ar însemna să apară 5-6-7 prețuri la raft, nu două. În plus, și liderul sindical, și șeful organizației patronale se îndoiesc foarte tare că o asemenea modalitate de afișare ar primi OK-ul Consiliului Concurenței. Acela de la noi. Fiindcă mie mi-este foarte greu să-mi imaginez că la Buxelles toată floarea Uniunii Europene s-ar ridica în picioare și ar saluta cu urale propunerea: “Aaaaa, Excelența Sa Dl. Tabără, din România, ce onoare, sigur că da! Propunerea este genială și o vom aplica imediat pe întreg teritoriul UE! Dă-le naibii de concerne, cu miliardele lor și influența lor!”.
Firește, prețurile produselor alimentare sunt mari la noi. Foarte mari. Mai mari decât în țări unde veniturile populației le depășesc de 2-4-8 ori pe ale noastre. Companii străine care pierd în țările de origine sau înregistrează – mai ales acum, pe criză – profituri minime, își fac safteaua cu banii din țări precum România. Explicații ar fi mai multe, dar mă opresc acum doar la una: li se permite orice. Statul le permite. Statul acela reprezentat, printre alții, și de ministrul Agriculturii. Iată, în acel cod de bune practici în comerț, care se tooot discută de câțiva ani, se stabilise un lucru simplu: o definiție a prețului de achiziție. Nici aceea n-a rămas cum s-a stabilit, ci a fost modificată, iar apoi s-a revenit la definiția din vechea lege a comerțului. Adică lucrurile s-au întors de unde au plecat. Păi, dacă o chestiune simplă ca acesta s-a „rezolvat” așa, ce să mai așteptăm? Ceva de bine în nici un caz. Doar vorbe goale. Din nefericire, însă, vorbele goale au prostul obicei că nu țin de foame.