Economic

Cea mai mare amendă din istorie, pentru o bancă

  • article_260420_1.jpg
 

Recent, Goldman Sachs a fost obligată să plătească 550 milioane de dolari autorităților din SUA, aceasta fiind una dintre sancțiunile cele mai dure aplicate vreodată unei bănci. Reprezentanții băncii au acceptat să plătească această amendă în schimbul închiderii dosarului civil referitor la dezinformarea clienților în privința unor instrumente financiare. Numeroși analiști citați de Reuters sunt de părere că Goldman Sachs a scăpat prea ușor. La sfârșitul ședinței de joi a bursei de pe Wall Street, acțiunile Goldman au crescut cu 9%, la 152,2 dolari pe unitate, după apariția primelor știri că banca a scăpat de acuzații.
În februarie, Parlamentul European a cerut anchetarea Goldman Sachs și a altor bănci de investiție ce au avut contracte cu Grecia. Parlamentarii au cerut autorităților UE să ancheteze cum au contribuit aceste bănci la creșterea datoriei publice a statului elen. În ultimii ani, Goldman Sachs și alte bănci au împrumutat bani Greciei prin contracte valutare ce au permis guvernul să primească milioane fără a le înregistra ca datorie. În aprilie, o comisie a Senatului american a publicat o serie de e-mailuri ale unor membri din conducerea „Goldman Sachs”. Mesajele demonstrează că banca a profitat de criza creditelor imobiliare pentru a încasa zeci de milioane de dolari.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google