Povara crizei trebuie purtată de toți

În fine, o mică bilă albă pentru forul legislativ: la dezbaterile privind proiectul bugetului de stat pe acest an, comisiile parlamentare de buget-finanțe au votat interzicerea primelor și altor stimulente în companiile cu capital sau patrimoniu integral ori majoritar de stat sau local. Firește, până la o eventuală intrare în vigoarea a acestei măsuri mai e drum de parcurs, dar e un semn că măcar unii membri ai Parlamentului înțeleg că nu se poate ca doar sectorul privat să strângă cureaua din cauza crizei, cum s-a întâmplat anul trecut.
Am mai scris și eu, așa cum au mai scris/spus și alții: este inadmisibil ca unele – repet, unele – companii, societăți, regii, agenții, autorități naționale care țin de stat să continue sfidarea. Adică șefimea de diverse grade de-acolo, precum și unii dintre angajați să huzurească pe banii noștri, ai contribuabililor – fie ei persoane fizice sau juridice – afectați puternic de criză, care, confruntați cu diminuarea drastică a veniturilor, au fost obligați să ia măsuri pentru a-și scădea la maximum cheltuielile. Sunt entități din astea de stat unde se iau salarii mari, chiar foarte mari, bașca „facilități” și alte „stimulente”  care, în unele cazuri, sunt de-a dreptul fabuloase. Există exemple în care asemenea stimulente și „compensații” se ridică la zeci, chiar sute de mii de euro! Există exemple în care structuri ale statului au fost transformate în feude ale unor grupuri, iar cei ce le controlează se comportă de parcă ar fi stat în stat: își stabilesc cu de la ei putere salarii, sporuri, prime, alte „bonusuri”, își finanțează, din banii teoretic ai statului, sejururi oriunde pe planetă, ne pun biruri… Veniturile pe care asemenea inși le realizează n-au, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, absolut nimic de-a face cu performanța economică a entităților pe care le controlează, cu performanțele lor manageriale, cu valoarea reală a prestației lor. Dacă ar fi așa, în loc de salarii babane, prime, sporuri, sejururi, protocoale, mașini de serviciu, case de odihnă ș.a.m.d., ar trebui să dea socoteală – materială, chiar penală, după caz – pentru ce au făcut. Cum se poate ca o companie de stat care de peste un deceniu înregistrează pierderi și care a acumulat datorii imense la orice obligație bugetară să primească în continuare subvenții din banii contribuabililor, iar directorimea de-acolo și unii dintre subordonați să se lăfăie în bani? Cum se poate ca la o companie de drumuri și – chipurile – autostrăzi să fie unii plătiți regește, când starea drumurilor de care se ocupă e jalnică și când statul achită de câteva ori mai mult decât în Occident pentru un kilometru de șosea? Salarii mari, prime, alte stimulente – pentru ce? Pentru producerea de pierderi? Pentru prost management? Pentru nemuncă? Pentru dedicațiune în urmărirea intereselor personale și de grup? Nu se (mai) poate! Gata! Pur și simplu sectorul privat nu mai are de unde să-i susțină pe asemenea șmecheri!
Chiar și cei din companiile, regiile, agențiile și alte asemenea entități de stat care nu înregistrează pierderi trebuie să contribuie la efortul comun presupus de criză. Un efort care nu trebuie să cadă doar pe umerii celor din sectorul privat, din sănătate, învățământ ori administrația locală.
Am auzit că, față  de decizia comisiilor parlamentare de buget-finanțe, s-a obiectat că „dacă nu se dau aceste stimulente, cei vizați își vor crește salariile; credeți că își vor diminua cheltuielile de personal?”. Un asemenea punct de vedere pleacă de la o premisă nu doar greșită, ci de-a dreptul periculoasă: aceea că statul n-are nici o putere față de conducerea companiilor, regiilor, agențiilor ș.a.m.d. de stat! Adică de la premisa că acestea acționează în afara statului român! Ar fi ca și cum acționarul unic sau majoritar al unei firme ar fi total neputincios în fața deciziilor luate de managerul firmei sale! N-ar avea nici un cuvânt de spus în privința cheltuielilor, planului de afaceri, strategiei, activității firmei pe care o deține! Or, știm cu toții că nu-i așa și nici nu poate fi așa. La fel în cazul statului care este în postura de acționar majoritar sau unic. El face regulile, nu directorul X! Statul – adică patronul – are ultimul cuvânt, nu un angajat al său, fie el și director! Inclusiv în privința salariilor și stimulentelor, pe care le poate modifica, menține sau nu, exact la fel ca la o firmă particulară, respectând pașii prevăzuți de lege. Iar statul are un atu suplimentar: poate modifica legea. În acest caz, o poate face tocmai pentru a se asigura că nu e pentru unii ciumă și pentru alții mumă. Repet: povara crizei trebuie purtată de toți. Nu este corect ca unii să sufere, iar alții să profite.